Cât va dura carantina parțială care intră în vigoare luni, 9 noiembrie

Cât va dura carantina parțială care intră în vigoare luni, 9 noiembrie
Foto: Pixabay

De luni, 9 noiembrie, întră în vigoare carantina parțială pentru limitarea Covid-19. Măsurile anunțate de autorități sunt valabile 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii. Între acestea se numără: obligativitatea purtării mășii de protecție, restricţii de circulaţie noaptea, cursuri online, telemuncă, interzicerea reuniunilor şi petrecerilor sau scurtarea programului magazinelor.

Covid-19. Carantină partială în România, de luni, 9 noiembrie

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a oferit o serie de clarificări cu privire la actualizarea regimului de restricții din România, în condițiile în care, începând de luni, vor intra în vigoare noi măsuri la nivel național, iar printre acestea se numără obligația de a purta mască în spațiile publice din toată țara, închiderea tuturor școlilor și trecerea la învățământ online, dar și limitarea circulației în sensul că, între orele 23 și 5, deplasările vor fi permisedoar pentru motive justificate.

De asemenea, reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, vor fi interzise, magazinele se închid la ora 21;00, iar pieţele care se află în spaţii închise îşi suspendă activitatea, în timp ce cele din spaţii deschise îşi pot continua activitatea.

Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Măsurile vor fi valabile 30 de zile.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a explicat vineri că purtarea măştii limitează cel mai mult răspândirea virusului şi că vor rămâne deschise creşele şi after-school-urile.

„Crearea posibilității ca prin ordin al Ministrului Educației – tot prin Ordonanță de Urgență – să poată să dispună suspendarea activităților școlare care presupun prezența fizică și continuarea lor în sistem online. Creșele și after school-urile rămân deschise. Chiar dacă în Hotărârea CNSU propunerea a fost generală, în cadrul ședinței de Guvern au fost discuții asupra acestei teme și a rămas că after school-urile și creșele rămân deschise. În rest, ministrul Educației, în urma ieșirii Ordonanței, va emite Ordinul general de trecere a școlilor la învățământ sau la clase online”, a declarat Raed Arafat.

Printre altele, oficialul a mai precizat că „amai fost introdusă o clarificare a ce înțelegem prin terase – ați observat poate în ultima perioadă, cu temperaturile care au început să scadă, unele terase, chiar dacă ele sunt în afara spațiului închis al unui restaurant, au devenit și ele închise, deci s-au pus sticlă, diferite tipuri de pereți pentru a păstra căldura, dar ele devin spații închise. Astfel, definirea clară încât acelea care se încadrează în definiția spațiilor închise din Legea 349 din 2002 – este legea cu produsele de tutun, există acolo o definție foarte clară, nu trebuia să creăm o altă definiție – un spațiu închis este cel care are un acoperiș și două laturi indiferent dacă sunt permanente sau temporare – deci orice spațiu care astfel de descriere se tratează ca spațiu închis, și atunci se aplică regula spațiilor închise din restaurante, după incidențe, care rămân valabile”.

Principalele măsuri anti-Covid ce vor intra în vigoare de luni, 9 noiembrie

Potrivit Comitetului de Comunciare Strategică, de luni, 9 noiembrie, vor intra în vigoare noi măsuri restrictive, pentru limitarea infectării cu noul coronavirus. Va fi carantină partială, iar restricțiile vor fi valabile 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția 4 situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Documentul integral, transmis de Grupul de Comunicare Strategică, poate fi consultataici

– instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

– toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.

– în toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.

– în toate localităţile din România, să fie interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe bazalegitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

– deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

– interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

– suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor,Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile următoarele reguli şi măsuri:

– activitatea este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

De asemenea, CNSU propuneinstituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”