Șeful INS, Vergil Voineagu, după audierile de la Parchet: Mi se pare că a fost un referendum organizat corect

Șeful INS, Vergil Voineagu, după audierile de la Parchet: Mi se pare că a fost un referendum organizat corect
Foto: agerpres.ro

Șeful Institutului Național de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a declarat, marți, după ce a fost audiat la Parchetul General în privința listelor electorale folosite pe 29 iulie, că, în opinia sa, referendumul a fost organizat în mod corect, arată Mediafax.

Mie mi se pare că a fost un referendum organizat corect„, a spus Voineagu.

Vergil Voineagu a fost audiat, marți, în calitate de martor, la Parchetul General în privința listelor electorale de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Aceasta nu este prima audiere în cazul listelor electorale de la referendum, chemați la audieri fiind și șeful de la Evidența Populației, chestorul Constantin Manoloiu, și adjunctul acestuia, Daniel Gheorghe.

Vezi AICI mai multe detalii despre audierea adjunctului de la Evidența Populației.

Constantin Manoloiu a fost pus sub urmărire penală, după audierea de la Parchetul General, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu contra interesului public. În această privință, chestorul s-a apărat spunând că nu a comis nicio faptă de natură penală.

AICI poți să vezi mai multe detalii despre acuzele aduse lui Constantin Manoloiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`