Municipiul Târgu Jiu și localitățile Turcineşti, Bustuchin şi Scoarţa din județul Gorj vor trece în scenariul roșu, după ce au depășit pragul de 3 infectări cu coronavirus la mia de locuitori în 14 zile. Astfel, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis că, începând din 5 noiembrie, pentru 14 zile, în cele 4 localități, școlile vor trece la învățământul exclusiv online, restaurantele se vor închide, iar purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise.
În municipiul Târgu-Jiu, rata incidenței cazurilor de COVID-19 este de 3,01 la mia de locuitori, în Turcineşti, de 3,29 la mie, în Bustuchin, de 3,25 la mie şi în Scoarţa, de 3,07 la mie.
În aceste condiții, potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj, începân de joi ”se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor (…), se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte”.
De asmenea, se vor închide sălile de jocuri de noroc, se suspendă târgurile săptămânale, iar putarea măștii de protecție devine obligatorie ”astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”.
În același timp, în următoarele 14 zile se suspendă cursurile față în față în toate unităţile sau instituţiile de învăţământ preuniversitare.
Potrivit datelor anunțate, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Gorj au fost confirmate 3.174 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 70, doar în ultimele 24 de ore. Rata incidenței la nivelul întregului județ a ajuns la 1,63 cazuri la mia de locuitori.
Româniaa înregistratmiercuri, cel mai negru bilanț de la începutul crizei sanitare, cu nu mai puțin de 8.651 de cazuri noi deCOVID-19depistate la nivel național. Recorduri negative au fost stabilite și în ceea ce privește numărul de decese legate de această boală infecțioasă înregistrate pe un interval de 24 de ore, 146, dar și numărul de pacienți infectați cu noulcoronavirusce sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă din țară, 1.001.