EXCLUSIV // Dănuț Lupu nu crede că strategia lui Mirel Rădoi, de a schimba 13 jucători va da roade: „Ce să-i învețe? Unii jucători vin ca în vacanță”

EXCLUSIV // Dănuț Lupu nu crede că strategia lui Mirel Rădoi, de a schimba 13 jucători va da roade: „Ce să-i învețe? Unii jucători vin ca în vacanță

Mirel Rădoi, criticat pentru desele schimbări din echipa de start, vine cu surprize majore. Selecționerul afăcut nu mai puțin de 13 schimbări în lot,pentru următoarele 3 meciuri ale naționalei României, cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord. Dănuț Lupu, fost internațional și jucător la Dinamo și Rapid, nu crede că această abordare va avea mare succes.

„Mi-e greu să cred că vor face o diferență mai mare decât au făcut-o ceilalți, jucătorii aduși acum. Am spus-o și o repet. Să aduci la națională 13 jucători noi, e ca și cum ai aduce la Dinamo 14 jucători noi. E greu să faci o echipă. Oricum, nu ai cum să-ți faci o echipă națională omogenă atâta timp cât jucătorii stau împreună cu antrenorul o săptămână. Ce poate să facă Rădoi cu ei într-o săptămână? El își dorește, are idei, dar acești jucători vin de la echipe de club care joacă cu totul și cu totul altceva. În Generația pe care voi ați numit-o ‘de Aur’, ne cunoșteam între noi, majoritatea erau de la Steaua și de la Dinamo”, a declarat Dănuț Lupu pentru B1.ro.

De asemenea, Dănuț Lupu crede că nici jucătorii nu abordează partidele cu maximă seriozitate.

„Mie, unii jucători îmi dau impresia că de câte ori vin la echipa națională, vin în vacanță. Nu poți să vii la echipa națională fără să te dăruiești, fără să faci o alunecare, să tragi de tine, să nu ai ambiție”, a mai punctat fotbalistul retras din activitate.

Valentin Cojocaru, Valentin Crețu, Vasile Mogoș, Iulian Cristea, Bogdan Țîru, Ionuț Nedelcearu, Vlad Chiricheș, Alexandru Băluță, Eric Bicfalvi, Dan Nistor, Alexandru Albu, Dennis Man și Florin Tănase sunt noile nume din lotul selecționerului. Vezi AICI tot lotul.

Revenirea lui Vlad Chiricheș, marele atu față de ultimele 3 partide

În schimb, Lupu crede că revenirea lui Vlad Chiricheș este de bun augur.

„E un jucător care impune respect și poate să-i țină la respect pe acești copii. Este un băiat serios, echipa națională i-a dus lipsa”, a declarat Lupu pentru B1.ro.

Vlad Chiricheș a fost subiect de dezbatere de-a lungul timpului, legat de postul pe care ar trebui să evolueze. Unii sunt de părere că ar da un randament mai bun pe postul de mijlocaș la închidere, în baza calităților sale tehnice, a vitezei, a abilităților dezvoltate în plan ofensiv, dar și a carențelor defensive, în special în ceea ce privește jocul aerian. În plus, România nu are titulari incontestabili pe acea poziție, de pe vremea lui Pițurcă, atunci când fundașii de profesie Chivu și Rădoi jucau în fața axului central, format din DorinGoian și Gabi Tamaș.

În opinia lui Lupu însă, Chiricheș trebuie să rămână fundaș central.

„Nu-l văd să joace la închidere. Ca să joci la închidere, ai nevoie de travaliu foarte mare, trebuie să știi puțin cu mingea – nu că el nu ar știi, dar nu-l văd. Poate doar într-un 5-3-2 să joace”, a declarat dinamovistul pentru B1.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)