Nicușor Dan a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă,că a găsit o soluție pentru traficul infernal din București, iar reconfigurerea ar dura numaidoi ani.Noul primar a anunțatcă ar putea implementaun sistem complet de management al traficului, care să includă semaforizare inteligentă şi corelaţii cu transportul public.
„Începe un nou exerciţiu financiar european şi există şi voinţa UE şi voinţa autorităţii naţionale şi voinţa autorităţii locale pentru a colabora pentru soluţii inteligente. Bucureştiul are nevoie de o soluţie inteligentă pe care, este o promisiune, o vom realiza foarte curând, în doi ani, estimez, din momentul acesta, pentru ceea ce înseamnă semaforizare inteligentă, adică un sistem complet de management al traficului, corelat cu transportul public. Bucureştiul, evident, are nevoie de o masivă digitalizare a întregii administraţii publice. Şi, din nou, aici avem bani europeni care ne sunt disponibili. Bucureştiul are nevoie de o soluţie la una dintre principalele probleme pe care le are în acest moment, sistemul de termoficare. Şi, din nou, există voinţă şi bani”, a afirmat edilul,potrivitAgerpres.
Nicuşor Dan a precizat că printreelementele necesare pentru implementarea conceptului de smart city,se află transparenţa administraţiei, în condițiile în care Capitala nu are un inventar al proprietăţilor, necesarîn vederea unei gestionări eficiente a oraşului.Primarul a subliniat şi necesitatea bazei de date urbane.
El a mai precizat că traseele transportului public din Bucureşti nu au mai fost modificate din anii ’80, fiind doar ajustate, precum şi privind reţelele de utilităţi, pentru care nu există informaţii complete.
„Nu avem informaţii complete despre infrastructura şcolară, corelată cu densitatea de populaţiei. Nu avem date nici măcar despre – a fost dezbaterea în urmă cu două săptămâni – populaţia care locuieşte în Municipiul Bucureşti. Nu mai vorbesc de alte informaţii mult mai subtile pe baza cărora să poţi să iei decizii când vrei să extinzi transportul public, să extinzi reţeaua şcolară, să amplasezi puncte pentru centre de conferinţă sau facilităţi culturale”, a explicat primarul general.