Testarea pentru Covid-19 a fost suspendată la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad pentru cel puțin două săptămâni, după ce medicul de laborator a fost testat pozitiv pentru coronavirus.
„Activitatea de testare se suspendă temporar la nivelul spitalului, din cauza faptului că medicul din cadrul laboratorului s-a infectat cu SARS-CoV-2.
În această perioadă, probele vor fi preluate de un laborator extern, de la Iaşi”, a declarat marţi, purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, dr. Angelica Gramaticu, potrivit Agerpres.
Spitalul din Bârlad este spital suport pentru bolnavii de Covid-19.
O anchetă epidemiologică este în desfășurarepentru a se stabili dacă mai sunt şi alte cadre medicale infectate.
În ultimele 24 de ore,în județul Vaslui , au fost raportate142 de noi cazuri de infectare cu Covid-19.
Numărul îmbolnăvirilor din județ a ajuns la5.246 de cazuri, iar rata de incidență este de 1,93 cazuri la mia de locuitori.