CORONAVIRUS | Sălaj: Municipiul Zalău și orașele Jibou şi Cehu Silvaniei vor fi carantinate

CORONAVIRUS | Sălaj: Municipiul Zalău și orașele Jibou şi Cehu Silvaniei vor fi carantinate
Foto: facebook.com/primaria.zalau

Autoritățile din județul Sălaj anunță că vor demara procedura de carantinare pentru municipiul Zalău și orașele Jibou şi Cehu Silvaniei, zone în care rata incidenței cazurilor de COVID-19 a depășit pragul de 8 la mia de locuitori. De altfel, Sălaj este județul cu cea mai ridicată rată din țară a infectărilor cu coronavirus, 5,17 la mie în ultimele 14 zile, potrivit raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică.

Zalău și alte două orașe din județul Sălaj vor intra în carantină

În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Sălaj, Florina Man, a anunțat, luni seară, că va fi începutăprocedura de carantinare a celor trei orașe, informează Agerpres. Decizia a fost luată după ce premierul Ludovic Orban le-a cerut autorităților județene să carantineze localitățile unde indicele de infectare cu coronavirus depășește 6cazuri la mia de locuitori.

“Am identificat, de exemplu, în Sălaj, că pragul ridicat se datorează în special câtorva localități unde s-a depășit un indice de peste 6 la mie, și am solicitat prefectului și directorului DSP să ia măsura dispunerii carantinei”, a declarat Ludovic Orban, luni după-amiază, la finalul unei videoconferințe de la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai mari rate de infectare din județul Sălaj sunt înregistrate, în acest moment, în localitățile: Jibou – 10,31, Cehu Silvaniei – 9,45, Zalău – 8,47, Mirşid – 7,68, Nuşfalău – 7,61, Someş-Odorhei – 6,37, Hereclean – 6,30 şi Sălăţig – 6,10.

Sălaj, primul județ din România care a depășit rata de 5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Duminică, Sălaj a devenit primul județ din România care a depășit rata de cinci cazuri de coronavirus la mia de locuitori. Potrivit celor mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică, în acest moment, la nivelul întregului județ, rata incidenței cazurilor de COVID-19 este de 5,17.

De asemenea, de la începutul crizei sanitare și până acum, în Sălaj au fost confirmate 3.011 cazuri de infectare, dintre care 23 de îmbolnăviri au fost întregistrate în ultimele 24 de ore.

În prezent, 1.923 de persoane din Sălaj sunt contaminate cu SARS-CoV-2, 178 dintre acestea fiind spitalizate, iar 1.745 se află în izolare la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie.

Peste 4.000 de cazuri de coronavirus, în 24 de ore, din 10.500 de teste prelucrate

Grupul de Comunicare Strategicăa anunțat, luni, 4.041 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, cu 10.566 de teste efectuate în ultimele 24 de ore. De la izbucnirea pandemiei, pe teritoriul României au fost confirmate 250.704 îmbolnăviri, iar autoritățile au precizat că177.361 de pacienți au fost declarați vindecați. Totodată, la nivel național, au fost înregistrate 7.153 de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, dintre care86 în ultima zi cuprinsă în raportare, în timp ce 916 pacienți cu noul coronavirus sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă din țară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`