Alegeri prezidențiale SUA. Câți electori trebuie să câștige un candidat pentru a deveni președinte

Alegeri prezidențiale SUA. Câți electori trebuie să câștige un candidat pentru a deveni președinte
Foto: Hepta - Zuma Press / Shutterstock

Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii se desfășoară de o manieră unică în lume, locatarul de la Casa Albă fiind ales, de fapt, indirect de cetățeni, prin intermediul electorilor. Criticii sistemului afirmă că nu este tocmai normal ca președintele să nu fie dat de votul direct al majorității cetățenilor, pe când susținătorii afirmă că astfel se asigură buna reprezentare inclusiv a statelor mici. Scrutinul are loc din patru în patru ani, în prima zi de marți din luna noiembrie.

De data aceasta, pentru fotoliul de la Casa Albă se înfruntă candidatul republican Donald Trump, actualul președinte, și candidatul democrat Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama. Americanii își pot exprima opțiunea anticipat sau prin prezența la urne pe 3 noiembrie. Câștigător va fi cel care va reuși să obțină votul a minim 270 de electori din totalul de 538.

Cum este ales președintele SUA. Rolul electorilor și câți ar trebui câștigați pentru victorie

Pentru a-și alege președintele, Statele Unite ale Americii folosesc un sistem de vot numit colegiu electoral. Fiecărui stat îi este rezervat un anumit număr de electori, în funcție de numărul de reprezentanți din Congres. Astfel, fiecare stat are automat doi senatori, indiferent de populație, și un număr de membri în Camera Reprezentanților care este proporțional cu numărul locuitorilor.

Acesta este și motivul pentru care unele state au mai mulți electori decât altele. Excepție e districtul Columbia, care are trei electori, deși nu are niciun membru cu drept de vot în Congres.

În total, sunt 538 de electori. Dacă un candidat obține cele mai multe voturi într-un stat, obține automat electorii din acel stat. Ca să ajungă președinte, trebuie să-i câștige pe 270 dintre ei.

De ce candidatul cu cele mai multe voturi de la americani nu este obligatoriu și viitorul președinte al SUA

Votul e pe principiul „câștigătorul ia tot”. Asta înseamnă că dacă într-un stat un candidat ia chiar și cu un singur vot mai mult decât contracandidatul său, el obține, în fapt, toate voturile de electori alocate acelui stat.

Deci faptul că un candidat obține cele mai multe voturi din partea cetățenilor la nivel național nu-i garantează automat victoria în alegeri. Important este aici ca un candidat să câștige cât mai multe state cu cât mai mulți electori. Dacă un candidat câștigă mai multe state, dar cu electori puțini, el pierde alegerile.

Candidatul câștigător își preia abia în luna ianuarie mandatul de patru ani.

De exemplu, în 2016, democrata Hillary Clinton a obținut cu aproape trei milioane de voturi mai mult decât republicanul Donald Trump și tot degeaba. Asta pentru că Trump a reușit să se impună în 30 de state și a adunat 304 voturi ale electorilor.

În 2000, democratul Al Gore a avut un avans de peste 500 de voturi în fața republicanului G.W. Bush, dar acesta din urmă a câștigat scrutinul deoarece a obținut cu 5 electori mai mulți.

Criticii sistemului acuză că nu este corect ca președintele să nu fie ales direct de cetățeni. În schimb, susținătorii afirmă că astfel este asigurată respectarea părerii cetățenilor din statele mai mici.

Statele americane care pot înclina balanța la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020

Statele care pot influența decisiv rezultatul alegerilor sunt, evident, cele care au cei mai mult electori. De asemenea, pot înclina balanța și statele ai căror cetățeni nu sunt tradiționali republicani sau democrați, ci oscilează de la un scrutin la altul, în funcție de candidați.

La alegerile din acest an, statele-cheie sunt: Arizona, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia și Florida. Prin urmare, nici nu e de mirare că ambii candidați și-au cheltuit bună parte din bugetul de campanie pe alegătorii de aici.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:46 - Lasconi: S-a ajuns la un record istoric de împrumuturi. Ciolacii nu au de gând să oprească această risipă. Dacă îi lăsăm să câștige alegerile, de anul viitor vom avea cu toții taxe și prețuri și mai mari
18:41 - Doi români stabiliți în Italia au fost șocați de prețurile dintr-un supermarket de la noi: „E scump în România, ce să facem, ne descurcăm cum putem”
18:20 - O navă s-a ciocnit cu alte două vapoare în Portul Constanţa. Imagini cu momentul impactului (VIDEO)
18:15 - Elev din Reșița, arestat după ce și-a bătut un coleg. Nu e prima dată când are probleme cu legea
18:15 - Se reduce perioada în care șoferii vor putea circula pe Transalpina. Între ce ore vor avea voie șoferii să circule pe drum
18:05 - O explozie a distrus un bloc din Adjud. O persoană a fost salvată de sub dărâmături de pompieri
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă