ING Bank: Euro ar putea ajunge aproape de pragul de 5 lei, pe final de an

ING Bank: Euro ar putea ajunge aproape de pragul de 5 lei, pe final de an
Foto: reuters.com

Analiştii ING Bank şi-au modificat în sens negativ estimările privind evoluţia monedei naționale, anticipând un curs de 4,85 lei pe euro pentru sfârşitul acestui an.

În plus, nu exclud atingerea temporară a pragului de 5 lei pe euro, pe fondul tensiunilor politice şi crizei din zona euro.

În iunie, analiştii băncii estimau că leul ar putea încheia anul la un curs de 4,6 pentru un euro.

„Iminentele alegeri generale şi o administraţie care a pierdut sprijin semnificativ au pregătit terenul pentru creşterea tensiunilor de pe scena politică, dar, după cum o arată pieţele financiare, evenimentele recente au depăşit serios majoritatea aşteptărilor. O serie continuă să scandaluri politice sugerează că regulile din România sunt fluide şi că agendele politice nu ţin cont de cele economice”, notează ING într-un raport citat de Mediafax.

ING precizează că acesta nu este scenariul cel mai probabil, însă nu există semnale că tensiunile politice vor lua sfârşit prea curând. Banca anticipează că presiunile de pe pieţele financiare s-ar putea accentua odată cu apariţia datelor economice pentru ultima perioadă.

„Este foarte probabil ca activitatea economică să fi fost afectată vizibil de evenimentele din ultimele luni, iar când aceste efecte vor deveni vizibile în rapoarte economice, presiunile de pe pieţele financiare s-ar putea accentua, oferind o avanpremieră a spiralei de efecte negative. Piaţa pare vulnerabilă faţă de un astfel de şoc”, consideră ING.

Marți, cursul de schimb leu-euro a ajuns la nivelul minim din ultimele patru săptămâni, un euro fiind cotat la 4,5378 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`