Ministerul de Externe a transmis, luni, că în ultimele zile au fost testați pozitiv cu coronavirus trei angajați din Centrala MAE și unul din cadrul Ambasadei României la Cairo, Egipt.
„În scopul informării transparente și corecte a publicului, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie a.c., trei angajați din cadrul Centralei MAE și un angajat din cadrul Ambasadei României la Cairo au fost confirmați cu infecția COVID-19.
Ministerul Afacerilor Externe informează că au fost luate, în regim de urgență, toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente, precum și măsuri de protecție pentru restul colectivului”, a transmis Ministerul de Externe, printr-un comunicat.
Joi seară, Ministerul de Externe a anunțat suspendarea pentru două zile a activității în Consulatul General al României la Stuttgart, după depistarea unui caz de COVID-19. Solicitanții de servicii consulare programați joia și vinerea trecută au fost reprogramați.
Potrivit unor surse politice, chiar consulul a fost testat pozitiv.
Recent a mai fost confirmat un alt angajat al Centralei Ministerului.