Maia Sandu a produs o surpriză de proporții în primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, pe care l-a câștigat cu 36,16% din voturile valabil exprimate. Candidata PAS, care a înregistrat o victorie importantă de etapă în fața președintelui în exercițiu, Igor Dodon, a mulțumit electoratului, căruia i-a transmis că „avem două săptămâni în față pentru a face această schimbare posibilă”.
„Ieri, două treimi dintre cetăţenii din Republica Moldova au votat pentru schimbare. Avem două săptămâni în faţă pentru a face această schimbare posibilă. Dragi moldoveni, aţi arătat că puterea poporului este imensă. Pe 15 noiembrie vom fi şi mai mulţi, şi mai uniţi. Îi mulţumesc domnului Andrei Năstase şi Platformei DA pentru sprijinul anunţat cu câteva minute în urmă. Îi mulţumesc domnului Ţîcu şi Partidului Unităţii Naţionale şi domnului Dorin Chirtoacă şi Blocului Unirea pentru sprijin şi pentru mesaj de unitate în lupta împotriva lui Dodon şi a hoţilor. Pe 15 noiembrie, avem şansa să punem Moldova pe calea cea dreaptă şi împreună să construim un stat funcţional care să lucreze pentru oameni”, a afirmat Maia Sandu, potrivit Agerpres.
Liderul PAS a cerut actualei puteri de la Chişinău să renunţe la fraude şi să nu pună presiune pe angajaţii din sistemul bugetar din Republica Moldova.
„Am un mesaj şi către cei de la putere. Renunţaţi la fraude! Nu încercaţi să şantajaţi oamenii. Nu puneţi presiuni pe primari, pe angajaţii la stat care nu vor să facă jocurile voastre murdare! Mai bine aţi folosi timpul pentru a analiza sutele de sesizări trimise de noi ieri şi lăsaţi în pace oamenii!”, a adăugat Maia Sandu.
Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a felicitat-o pe Maia Sandu și a transmis „un mesaj de încredere” în faptulcă ea poate fi candidata care să garanteze o Republica Moldova „care se va duce mai ferm pe traiectoria europeană”.
„Vreau să o felicit peMaia Sandupentru câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale dinRepublica Moldova. De asemenea, îmi exprim convingerea că va fi respectată democrația, că alegerile în turul II se vor desfășura în condiții de legalitate și de respectare a dreptului la vot a fiecărui cetățean dinRepublica Moldova. De asemenea, transmit un mesaj de încredere în faptul căMaia Sandueste candidatul la funcția de președinte care poate să garanteze o Republică Moldova în care se respectă drepturile omului, în care fiecare om are șansa la o viață mai bună, oRepublica Moldovacare se va duce mai ferm pe traiectoria europeană, pe traiectoria unei dezvoltări economice și a unei acțiuni de respectare a tuturor standardelor europene în materie de calitate a vieții”, a subliniat prim-ministrulLudovic Orban.