Fostul ministru de Externe, Andrei Marga, a declarat într-un interviu pentru RFI că nu I s-a oferit nicio explicație pentru demiterea sa și că nu a mai acceptat alte funcții în stat pentru că va pleca în Germania pentru studii de cercetare.
”Nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel. Ipoteza mea e că de fapt a fost o împărţeală înăuntru unui grup şi un domn a dorit foarte mult acest minister. Aceasta a fost totul” a spus Marga.
Nu a vrut să dea nume pentru afirmația făcută, dar a precizat că Traian Băsescu nu a avut un rol prea mare în schimbarea sa, pentru că ”acuzaţiile lui erau fără nici un suport.”
Fostul ministru a mai precizat că a refuzat toate propunerile primite, nu doar din mediul diplomatic, ci ”oferte mult mai puternice”, pentru a face cercetare.
”Au fost mai multe propuneri, dar rămân în mediul cercetării şi în cel universitar şi luna următoare plec în Germania pentru cercetare ştiinţifică” a mai spus Marga.
Luni, Andrei Marga a fost înlocuit la șefia Minsiterului de Externe cu fostul ministru al Justiției, Titus Corlățean.