Prognoza meteo, azi, 01 noiembrie 2020. Va fi înnorat şi va ploua, ziua în regiunile estice

Prognoza meteo, azi, 01 noiembrie 2020. Va fi înnorat şi va ploua, ziua în regiunile estice
FOTO: Pixabay.com

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza mateo pentru duminică, 01 noiembrie 2020. Potrivit acestor, în regiunile estice, va fi înnorat și va ploua.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 01 noiembrie 2020

Mai exact, azi, la fel ca și în ziua anterioară, temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 16 grade Celsius, iar cele minime între -6 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei şi 8 grade Celsius pe litoral. Va fi înnorat şi va ploua, ziua în regiunile estice, iar noaptea în cele vestice. La munte, la altitudini mari, vor mai fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificari în regiunile estice şi sud-estice cu viteze de 50 – 60 kilometri pe oră.

Luna noiembrie 2020 vine cu temperaturi în scădere, față de ultimele săptămâni ale lunii octombrie. Mercursul din termometre va coborî, dar valorile vor fi în continuare în limita specifică acestei perioade a anului.

Meteorologii au emis prognoza pentru luna noiembrie, prima parte a intervalului venind cu zile mai călduroase, în timp în cea de-a doua jumătate a lunii, valorile din termometre vor scădea până la finalul lunii, când gerul și-ar putea intra în drepturi.

În prima parte a intervalului, vremea va fi caldă, iar valorile din termometre vor fi ridicate față de normalul acestei perioadei. Totodată, precipitațiile se vor situa în limita normală pentru ultima lună de toamnă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile. În această perioadă a intervalului vor apărea și primele ninsori la munte, dar numai la altitudini de peste 1800 – 2000 de metri. Maximele se vor încadra în general între 9 și 14 grade Celsius, în zonele de nord și 12 până la 17 grade Celsius în jumătatea sudică a teritoriului. Cele mai ridicate valori aşteptate se vor înregistra pe litoral, Marea Neagră urmând să îşi elibereze treptat căldura acumulată pe timpul verii.

Cea de-a doua săptămână a lunii noiembrie aduce temperaturi specifice pentru luna lui Brumar. Cantitățile de precipitații de la nivelul întregii țări vor fi apropiate de valorile normale ale acestei perioade. Totuși, în regiunile extracarpatice, meteorologii atenționează că vor fi ușor deficitare.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 2-3 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte, va fi înnorat și va ploua slab, iar la altitudini mari va ninge. Mai ales la începutul nopții în Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor depăşi 75 – 80 kilometri pe oră şi zapada va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor situa între 0 si 8 grade Celsius.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, cerul va fi parțial înnorat în timpul zilei. Temperatura maximă poate ajunge la 15 grade Celsius, iar cea minimă de 8 grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație