Gabriela Firea: Situaţia financiară este dificilă la Primăria Capitalei. Din păcate, premierul Orban nu a vrut să mă creadă pe cuvânt

Gabriela Firea: Situaţia financiară este dificilă la Primăria Capitalei. Din păcate, premierul Orban nu a vrut să mă creadă pe cuvânt

Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a afirmat joi că este foarte bine că se va face un audit la Primăria Municipiului București, anunţat de primul-ministru Ludovic Orban, menţionând că nu se va descoperi altceva decât că este adevărat ceea ce a spus ea, și anumecă situaţia financiară este dificilă.

Firea: ”Situaţia financiară este dificilă la Primăria Capitalei şi nu este o noutate”

Fostul primar al Capitaleia explicat că de-a lungul timpuluia formulat mai multe adrese către şeful Executivului în care cerea audienţă pentru a îi explica faptul că Primăria Bucureştiului nu mai poate, prin lege să încaseze taxe şi impozite locale şi singura sumă pe care o primeşte lunar este cea din cota de impozitul pe venit aferentă lunii respective.

„Situaţia financiară este dificilă la Primăria Capitalei şi nu este o noutate. Înseamnă că, din păcate, domnul Orban nu a vrut să mă creadă pe cuvânt. I-am trimis, şi mai am copiile, foarte multe adrese oficiale şi i-am solicitat şi audienţă oficială în care i-am explicat că, din cauza faptului că Primăria Capitalei nu mai are dreptul prin lege să încaseze taxe şi impozite locale şi singura sumă pe care o primeşte lunar este cea din cota de impozitul pe venit aferentă lunii respective şi pentru că Ministerul de Finanţe de 2 ani de zile ne-a micşorat această cotă şi nu au putut fi achitate toate facturile, am rămas cu multe datorii, am solicitat sprijin măcar în sensul aprobării unui împrumut din trezorerie pentru a avea dobânda mai mică sau de pe piaţa bancară privată, lucru care nu s-a acordat”, a declarat Gabriela Firea, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD, conform News.ro.

”Este foarte bine să fie făcut auditul la Primăria Capitalei”

De asemenea, Firea a subliniat faptul că nu a ţinut ascunsă situaţia financiară dificilă a PMB şi a mai spus că e foarte bine să fie făcut un audit la Primăria Capitalei.

„Eu nu am ţinut ascuns acest lucru, şi anume situaţia dificilă din punct de vedere financiar a Primăriei Capitalei. Am spus, de asemenea, că avem conturile blocate din cauza unei situaţii create acum 16 ani, când primar era altcineva, şi nu mi se poate imputa mie acea decizie. Aşa cum spuneam şi acum, contul este blocat şi l-am avut blocat şi în perioada de campanie de către avocaţii domnului Costică Constanda. Prin urmare, ca să facem o comparaţie, domniile lor ţin la secret bugetul pe anul viitor, dar eu nu am ţinut la secret situaţia reală financiară a Primăriei Capitalei. Prin urmare, auditul este foarte bine să fie făcut. Noi am avut anual mai multe controale, audituri din partea Curţii de Conturi, din partea inspecţiei fiscale a Ministerului de Finanţe, nu am dus lipsă de control. Dacă se doresc în plus, este foarte bine. Vor afla că ceea ce am spus eu în toţi aceşti ani este adevărat. Altceva nu vor descoperi”, a mai spus Gabriela Firea.

PremierulOrban i-a transmis lui Nicuşor Dan, după depunerea jurământului ca primar general al Capitalei că aşteaptă un audit serios la Primărie deoarece situaţia financiară a Bucureştiuluieste foarte proastă, iar adevărul trebuie spus. Totodată, șeful Executivului l-a asigurat pe edilul în funcţie că Guvernul va spriijini proiectele bune pentru dezvoltarea oraşului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`