Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, a demisionat, luni, din această funcție, urmând să fie înlocuit de liberalul Mihai Voicu, anunță B1 TV.
Demisia lui Isar vine în contextul în care Guvernul USL a suferit mai multe schimbări importante, Mircea Dușa urmând să preia șefia MAI, după demisia lui Ioan Rus, celălalt demisionar Victor Paul Dobre fiind înlocuit în funcția de ministru delegat pentru Administrație cu Radu Stroe.
De asemenea, la MAE, conducerea va fi preluată de Titus Corlățean, acesta fiind înlocuit la Justiție de judecătorul Mona Pivniceru. Nu în ultimul rând, Dan Șova a fost propus ministru pentru relația cu Parlamentul.
Vezi AICI mai multe detalii despre schimbările din Guvernul USL.
Întregul șir al acestor „remanieri” a fost pornit de demisia ministrului MAI Ioan Rus și a ministrului delegat pentru Administrație Victor Paul Dobre, primul spunând că nu poate accepta ca ministerul pe care îl conducea să fie părtaș la nerespectarea legii, acuzând totodată numeroasele presiuni la care a fost suspus.
Vezi AICI mai multe detalii despre demisia lui Ioan Rus.
Toți noii miniștri vor fi instalați în funcții după ce, începând cu ora 20:30, vor depune jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni.