Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, medicul Adrian Streinu-Cercel, trage un semnal de alarmă, spunând că numărul pacienţilor cu COVID va creşte din ce în ce mai mult, dacă populația nu va respecta regulile în vigoare.
„Noi ne așteptăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat – și aici este problema de câteva săptămâni –numărul pacienților să creascădacă lumea nu înțelege că trebuie să se păzească. Nimeni nu îi poate păzi să nu se îmbolnăvească, dacă nici ei nu se păzesc pe ei înșiși.
Mai mult decât atât, contaminându-se și infectându-se, evident că vor da acest virus și celor din jurul lor. Eu nu înțeleg de ce lumea este atât de reticentă la măsurile uzuale de igienă și de igienă comunitară. Nu vă spălați, nu purtați mască, niciun fel de problemă, dar atunci să nu vă mirați că vă îmbolnăviți. Atât de simplă este această problemă. Altfel, evident că nu vom putea face față foarte mult avalanșei de pacienți”, a declarat medicul la Profit Health Forum.
De asemenea, Adrian Streinu-Cercel recomandă tuturor oamenilor să se protejeze prin purtarea măștii de protecție, din momentul în care ies din casă și până la întoarcere, așa cum prevede legea în vigoare.
„Eu spun, de nu știu când, să țină masca din momentul în care ies pe ușă și până se întorc înapoi acasă. Cei care refuză să poarte mască zicând că este botniță să se uite în dicționarul explicativ al limbii române, să vadă care este diferența între botniță și mască. Masca trebuie să fie prietenul vostru. Dacă nu priviți masca ca pe un prieten, ci ca pe un dușman atunci să nu mă întrebați de ce vă îmbolnăviți. Atât de simplu este. Stăm în această mască. La început am spus că această mască va fi cea care va face diferența din punct de vedere al dinamicii procesului pandemic”, a explicat medicul.
Potrivit celor mai recente date, în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 5.343 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, în același interval fiind prelucrate 36.815 teste. Separat de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 777 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În prezent, în secțiile de terapie intensivă de la nivelul întregii țări sunt internați 861 de pacienți diagnosticați cu COVID-19. Totodată, autoritățile anunță că alte 107 persoane infectate cu coronavirus și-au pierdut viața față de ziua precedentă.