Toți parlamentarii „de tradiție” care n-au mai prins loc anul acesta pe listele pentru Senat și Camera Deputaților

Toți parlamentarii „de tradiție” care n-au mai prins loc anul acesta pe listele pentru Senat și Camera Deputaților

Alegerile parlamentare din 6 decembrie vin cu o serie de surprize în ceea ce privește listele cu candidații propuși de către partidele politice. Acestea vor scoate la pensie pentru toate partidele mai mulți parlamentari cu vechime care au intrat în atenția publicului ca urmare a numeroaselor mandate acumulate în Parlament, a activității legislative sau ca urmare a scandalurilor publice în care au fost implicați.

Care sunt deputații PSD care nu se regăsesc pe lista pentru parlamentare

Astfel printre politicienii vedetă care nu se mai regăsesc pe lista PSD se află:

Carmen Dan senatoare, fost ministru de Interne, care a intrat în conflict cu actuala conducere a PSD după ce a lipsit de la votul moțiunii de cenzură. Numele ei apare în Dosarul Tel Drum dar și în dosarul violențelor jandarmilor din 10 august 2017.

De asemenea, Viorica Dăncilă nu va fi trecută pe lista pentru parlamentare. Fostul premier a fost tras pe linie moartă după ce a devenit cunoscută pentru loialitatea față de Liviu Dragnea și pentru nenumăratele gafe și greșeli gramaticale făcute.

Cătălin Rădulescu (Mitralieră)în prezent deputat, unul dintre cei mai aprigi susținători ai modificărilor aduse Legilor Justiției, în varianta dorită de Liviu Dragnea.

Senatorul Şerban Nicolae a anunţat joi că va deschide lista candidaţilor Partidului Ecologist Român (PER) pentru Senat, după ce, în aceeaşi zi, a demisionat din PSD, partid care n-a mai dorit să-l pună pe listele pentru alegerile parlamentare, tot la PER candidând şi Liviu Pleşoianu – fost membru al PSD.

Florin Iordache estedeputat, este considerat unul dintre parlamentarii responsabili pentru modificarea legilor justiției în Parlament, modificări care au generat proteste masive în Capitală și în marile orașe din România.

Eugen Nicoliceaeste deputat PSD, la rândul său responsabil pentru modificările aduse legilor justiției în Parlament.

Eugen Teodorovici, senatorPSD și fost ministru al Finanțelor în Guvernul Dăncilă a avut mai multe conflicte cu actuala conducere a PSD.

Ecaterina Andronescueste senator și fost ministru al Educației în mai multe Guverne și diferite legislaturi este printre alte autoare a modificării modificărilor nocive din sistemul educațional.

Parlamentari PNL care nu vor mai participa la alegeri

Și în listelePNL nu se regăsesc deputați cu mai multe mandate la activ:

Cezar Predaeste deputat la al patrulea mandat, a criticat în ultima perioadă conducerea partidului și Guvernul acuzând intervenția Serviciilor Secrete în deciziile Guvernului și ale Președinției.

Adriana Săftoiudeputat PNL la al treilea mandat membru al Comisiei pentru drepturile omului a criticat în nenumărate rânduri decizile controversate ale conducerii PNL.

Parlamentari USR, puși pe linie moartă

În USR, listele pentru parlamentare au provocat adevărate lupte pentru putere

Mihai Goțiueste senator, activist, care s-a remarcat datorită inițierii legiiDNA-ul pădurilor, blocată în prezent de CCR.

Emanuel Ungureanuestesenator și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Ungureanu este implicat activ și a dezvăluit numeroase situații neconforme din sistemul medical românesc

Cornel Zaineaeste deputat de Ilfov și de numele său sunt legate inițiative importante ale USR pe zona de mediu și de IT.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`