Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că are vești bune pentru șoferii români și a enumerat proiecte de infrastructură ce vor fi date în circulație până la finele acestui an: Râșnov-Cristian, varianta ocolitoare Bacău, Sebeș-Turda lotul 1, varianta ocolitoare Rădăuți, varianta ocolitoare Secuieni Bihor. Liberalul și-a manifestat speranța că până la sfârșitul lui 2020 va fi inaugurat și primul tronson de autostradă din Moldova.
„Îmi doresc să terminăm tot ce am început și care are un progres fizic de peste 90% – variante ocolitoare, drumuri naționale. Eu cred că anul 2020 va fi anul în care vom putea spune că s-au construit autostrăzi în România, iar perioada 2021-2024 va fi perioada în care infrastructura de transport se va dezvolta și va fi coloana vertebrală pe care se va ridica economia acestei țări”, a declarat ministrul Lucian Bode, pentru Digi24.
El a amintit apoi anunțul făcut de colegii săi de Cabinet, potrivit căruia valoarea investiţiilor înregistrate în România, în primele nouă luni din 2020, e de 30 de miliarde de lei, cea mai mare sumă investită din ultimii zece ani. A mai precizat, de asemenea, că Eurostat a constatat o creștere de 12,4% în construcții, jumătate din această sumă datorându-se construcțiilor inginerești – autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare.
„În România, să finalizezi un proiect de infrastructură mare la timp este ceva ieșit din comun. Dacă, eventual, reușești să-l finalizezi înainte de termen putem spune că este un miracol. Dar nu este un miracol să terminăm înainte de termen. Este normalitatea la care tindem de foarte mult timp”, a mai declarat ministrul Transporturilor.
În legătură cu Sebeș-Turda, lotul 1, cei 17 km trebuiau finalizați în 2018. Progresul fizic acum e de peste 95%. Ministrul Transporturilor a susținut că segmentul va fi dat în circulație până la finele anului dacă vom avea condiții meteo favorabile 25 de zile.
„De asemenea, Râșnov-Cristian, sunt 10 kilometri din Comarnic-Brașov, au termen de finalizare în acest an, se vor finaliza în acest an!”, a mai declarat Bode, pentru Digi24.
Despre varianta ocolitoare a Bacăului, ministrul a susținut: „Aici avem 31 de kilometri, din care 17 km în regim de autostradă. Au termen de finalizare ianuarie 2022. Am dat în trafic la începutul lunii septembrie 7 km din drumul național, legătura spre Onești, iar cei 17 km de autostradă au în acest moment un progres fizic de peste 95 la sută. Asta îmi dă speranță că până la sfârșitul anului putem inaugura primul tronson de autostradă din Moldova!”.
Ministrul Transporturilor a mai declarat că guvernanții și-au propus ca inelul de centură al Bucureștiului, la profil de autostradă, să fie gata până în 2023.
El a explicat faptul că inelul de Centură are 102 km. Sectorul de sud are trei tronsoane, însumând 52 de km.
„Tronsonul 1 are termen de predare a proiectului tehnic și vom emite ordinul de începere a lucrărilor până la sfârșitul anului.
La tronsonul 2 au început lucrările pe o secțiune și vom da ordin de începere și pe diferența de 14 km, dar din păcate, pe tronsonul 3, antreprenorul nu a predat proiectul la timp, i-am aplicat o penalitate, sperăm să se trezească și să avem toate cele trei tronsoane în lucru până la sfârșitul acestui an.
În ceea ce privește sectorul de nord, cu cei 50 de km, avem un tronson pentru care am semnat contractul de proiectare și execuție și trei tronsoane licitate, dar care se află în perioada de contestație, din păcate, toate trei”, a explicat Lucian Bode, pentru Digi24.
La mijlocul acestei luni, ministrul Transporturilor declara că România are nevoie de aproximativ 72,4 miliarde de euro pentru a implementa toate proiectele de infrastructură, banii urmând a veni din bugetul de stat, din fondurile europene și din împrumuturi.