Primarul din Istanbul, testat pozitiv la COVID-19

Primarul din Istanbul, testat pozitiv la COVID-19
Facebook

Primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu, susține căa fost internat în spital după ce a fost confirmat cu noul coronavirus,informează Reuters, citat de Hotnews.ro.

„Ieri seara, în jurul orei 9 pm am făcut febră, ajungând la o temperatură de 38 de grade. Am venit la spital, unde mi-am petrecut noaptea”, a spus el, într-un mesaj video.

„Acum sunt bine, febra nu este așa mare, dar procesul continuă. Din punct de vedere medical, nu există semnale negative (privind evoluția bolii- n.red)”, a mai adăugat el.

Imamoglu a spus că s-a testat frecvent pentru coronavirus, dar s-a prezentat la spital vineri seară după ce a făcut o febră puternică.

Spitalul American din Istanbul a precizat că Imamoglua fost internat vineri seară, după ce a manifestat simptome specifice infecției,potrivit unei declarații de presă.

Imamoglu, lider al partidului secularist Republicanii (CHP) a fost ales în 2019, după repetarea scrutinului din iunie.

În această săptămână, ministrul sănătăţii Fahrettin Koca a spus că Istanbulul are 40% din toate cazurile de coronavirus ale Turciei şi de cinci ori mai multe decât capitala Ankara.

Turcia a avut până acum aproape 358.000 de cazuri de coronavirus şi 9.658 de decese din luna martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)