Un nou record al deceselor cauzate de noul coronavirus a fost raportat joi de către Grupul de Comunicare Strategică, această evoluție tragică a pandemiei fiind o consecință a supraaglomerarii secțiilor de terapie intensivă, potrivit medicilor infecționiști.
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat joi un nou bilanț al epidemiei de COVID-19 în România, iar acesta a consfințit două recorduri negative – 4.902 cazuri noi depistate la nivel național și 98 de decese legate de această boală infecțioasă înregistrate pe un interval de 24 de ore.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Într-o declarație pentru B1.RO, medicul Miftode Egidia Gabriela, profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ” Gr. T. Popa” din Iaşi, a precizat faptul că este de așteptat ca numărul deceselor să crească pe măsură ce numărul cazurilor noi de coronavirus sporește la rândul său.
“O cazuă este supraaglomerarea spitalelor. La un moment dat pacienții au nevoie de oxigen. În momentul în care dorim să îi transferăm în terapie intensivă, așa cum se făcea într-o formulă foarte simplă înainte, acum este foarte dificil, se caută locuri și uneori până se găsește un loc pacientul moare. Deci o cauză este și dificultatea aceasta a găsirii locurilor în terapie intensivă și bineînțeles numărul mare de cazuri severe”, a explicat medicul infecționist.
O particularitate a cazurilor este cea reprezentată de pacienții care au refuat internarea, în ciuda simptomelor și care revin la medici când boala se agravează:
“Avem cazuri severe în care de multe ori pacienții au rămas acasă, au refuzat internarea, chiar dacă aveau elemente de severitate, erau cu pneumonie, aveau niște forme medii și au refuzat să se adreseze medicului. Au venit abia după 5-6 zile, când se știe că este acel moment de agravare din cauza unei furtuni care se produce în cursul bolii COVID-19”, a mai precizat medicul.
Medicul Miftode Egidia Gabriela a mai precizat că numărul deceselor este proporțional cu numărul cazurilor noi de coronavirus și se află în strânsă legătură cu evoluția acestora:
“Există un procent de cazuri critice, cam 5% cu mici variații, în funcție de regiuni. Mereu trebuie să luăm în calcul și posibilitatea ca această boală să evolueze la persoane cu factor de risc major. Știm foarte bine că este diabetul zaharat. Deci în funcție de proporția cazurilor care au diabet zaharat s-ar putea să asistăm la o agravare. De asemenea, este obezitatea, care până acum nu a fost luată în calcul foarte mult. Aceasta este un element foarte agravant. Mai sunt și bolile cardiovasculare, bolile hepatice, dar acestea sunt principalele. Mereu trebuie să ne raportăm la grupul populațional care dezvoltă boala”, a conchis medicul infecționist.