Creșele și after-school-urile din București nu se închid. Raluca Turcan: Apăruse informația că intră și creșele în sistemul online, apoi s-a revenit / Ce spune vicepremierul despre schimbarea prefectului Capitalei (VIDEO)

Creșele și after-school-urile din București nu se închid. Raluca Turcan: Apăruse informația că intră și creșele în sistemul online, apoi s-a revenit / Ce spune vicepremierul despre schimbarea prefectului Capitalei (VIDEO)

Capitala a intrat în scenariul roșu după ce incidența cazurilor de coronavirus a trecut de pragul de 3 infectări la mia de locuritori. Astfel, toate unitățile din înnvățământul preuniversitar din București vor trece la cursurile online. Inițial, în această decizie erau menționate și creșele și after-school-uriledin Capitală, însă autoritățile au revenit ulterior asupra acestei decizii. Anunțul a fost făcut luni seară depurtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, la doar câteva ore, după ce se anunțase hotărârea luată de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Despre acest subiect a vorbit șivicepremierul Raluca Turcan,în cadrul emisiunii ”Talk B1”. Aceasta s-a referit și laproblemele de comunicare de la Prefectura Capitalei, precizând că urmează să se ia o decizie cu privire la menținerea sau nu în funcție a prefectului Gheorghe Cojanu.

Raluca Turcan:Au existat schimbări în decizia Comitetului pentru Situații de Urgență pentru că inițial apăruse informația că intră și creșele în sistemul online, după care s-a revenit

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei a anunțat luni seară revenirea asupra decizie de închidere a creșelor și after-school-urilor din București.

”Activitatea din creșe nu este considerată o activitate de învățământ, ci una socială, iar after school-ul nu este supus legislatiei Educației, ci Muncii și își pot desfășura activitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei,Mariana Țipișcă, potrivit HotNews.ro. Totodată, aceasta a precizat că în decizia inițială a apărut ”o eroare materială”.

”Au existat schimbări în decizia Comitetului pentru Situații de Urgență pentru că inițial apăruse informația că intră și creșele în sistemul online, după care s-a revenit. Așadar, dacă apare un număr mai mare de infectări, se închide creșa respectivă, dacă nu va fi o activitate care e lăsată să funcționeze”, a spus Raluca Turcan.

Referindu-se la faptul că autoritățile din Capitală au anunțat pe ultima sută de metri noile restricții, punându-i pe mulți dintre locuitorii Bucureștiului să ia peste noapte decizii cu privire la propriii copii care vor face cursuri online, Raluca Turcan a declarat: ”Trebuie schimbat modul în care te raportezi la locuitorii Bucureștiului, pentru că aceștia trebuie să redimensioneze activitatea, pentru că în contextul în care ai un copil în clasele I-IV trebuie să te asiguri că acel copil are cu cine să stea acasă, că poate fi supravegheat.

În momentul în care în București s-a depășit pragul de trei la mia de locuitori, reprezentantul Prefecturii ar fi trebuit să creeze o predictibilitate în legătură cu măsurile care vor fi luate. (…) Până la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență oamenii trebuie să știe ce urmează să se întâmple.

Românii înțeleg că ne confruntăm cu o situație extrem de gravă, că apar elemente noi de la o zi la alta și sunt indici care se reactivează de la o zi la alta, însă atunci când vorbim despre niște activități care presupun un număr mare de oameni, trebuie să existe o mai bună comunicare și o empatie. Doar în școlile publice din București există 250.000 de copii, deci vorbim despre 250.000 de copii și familiile lor. Așadar, școala este un subiect serios și trebuie tratat cu maximă atenție și înțelegere”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Turcan, despre schimbarea prefectului Capitalei:Vom vedea, se facanalize

Întrebată dacă prefectul Capitalei va plăti cu funcția pentru aceste deficiențe, vicepremierul a răspuns: ”A fost o carență de reacție și de comunicare și este posibil să existe și niște decizii. Vom vedea, sunt analize să vedem dacă lucrurile pot fi făcute mai bine, am înțeles că a avut și o problemă de sănătate, se vor pune toate elementele în balanță. Cert este că nu a fost bine ce s-a întâmplat la nivelul Prefecturii București”.

Recent, prefectul Gheorghe Cojanua fost surpins de jurnalişti că nu ştia nici la 10 ore de la comunicarea publică a datelor oficiale despre situația la zi a epidemiei decoronavirus, care este numărul de noi infectări din oraşul de care răspunde. Prefectul şi-a motivat greşeala, spunând că se afla la cumpărături şi a admis că se mai „bâlbâie” în comunicarea publică pentru că este permanent „în tensiune”.

În conferința de presă pe care a susținut-o luni la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat că atitudinea prefectului Capitalei a fost una inacceptabilă, care nu trebuie să rămână fără urmări.

Anunțul inițial al autorităților din Capitală

Inițial, luni după-amiază, reprezentanta Prefecturii Capitalei a anunțat:”Pentru faptul că s-a calculat această rată a incidenţei cumulată calculată pe ultimele 14 zile, ieri a fost 3,02, astăzi 3,19, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a venit cu un set de propuneri care au fost puse în discuţie şi supuse aprobării Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În aplicarea hotărârii de Guvern nr. 856 pe 2020 Comitetul Municipiul Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât că, începând cu ora 0.00, data de 20 octombrie 2020, să fie suspendată activitatea didactică pentru toate instituţiile şi unităţile de învăţământ, inclusiv creşe şi universităţi, ne referim la activitatea didactică desfăşurată faţă în faţă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”