Daniel Funeriu, despre hibele sistemului de învățământ: „Căutați problemele acolo unde ele sunt – la părinții prost educați și elevii leneși”

Daniel Funeriu, despre hibele sistemului de învățământ: „Căutați problemele acolo unde ele sunt - la părinții prost educați și elevii leneși”
FOTO: Facebook / Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a susținut că oamenii care analizează eșecul sistemului de învățământ din România tind să dea vina pe lipsa investițiilor și a manualelor, pe lipsa de pregătire a unor profesori și pe incapacitatea unora care au condus Ministerul, și e adevărat că sistemul are multe hibe, dar acești oameni uită să menționeze două mari probleme: proasta educație a părinților și lenea elevilor. Funeriu a insistat că mulți profesori sunt dedicați și chiar își fac treaba, dar nu pot compensa neimplicarea părinților și lenea copiilor. În final, acesta a dat de înțeles că dacă tot părinții au așa mari pretenții de la sistemul educațional, ar face bine ca odată la patru ani, când sunt alegeri, să nu mai voteze în fruntea acestuia „impostori și analfabeți”.

Daniel Funeriu, despre problemele din Învățământ: Părinții prost educați și elevii leneși

Fostul ministrul Daniel Funeriu a susținut, într-o postare pe Facebook, că de vină pentru eșecul școlii românești sunt și elevii leneși, și părinții prost educați: „Într-un perpetuum mobile al ipocriziei, se instalează insidios în societate ideea că eșecul școlar al elevilor e vina „sistemului-manualelor-profesorilor-miniștrilor-nuseinvestește6%” și, în genere, e vina a orice altceva în afară de prostia părinților și lenea elevilor. Da, sistemul are mari hibe (pe care le-am reparat prin Legea 1, dar PSD le-a stricat din nou). Dar dragii mei: căutați problemele acolo unde ele sunt: la părinții prost educați și elevii leneși”.

Funeriu a atras atenția că mulți profesori își dau tot interesul să-i învețe pe copii, dar acest lucur nu are cum să fie suficient, atât timp cât elevii și părinții lor nu-și aduc propria contribuție în acest proces. El a mai susținut că unele cadre didactice trec prin adevărate drame căci, deși își fac foarte bine treaba, tot ele sunt certate de părinți pentru rezultatele slabe ale odraslelor.

„Voi vă dați seama cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine dar părinții nu își îndrumă copilul către unica sa sarcină, învățarea?

Vă dați seama de drama personală a unui profesor care, după toate eforturile și bunătatea arătate la clasă, vede părinți care nu-și dau copiii la școală sau vin să îl certe pe profesor pentru că, de fapt, odrasla nu a învățat?”, a mai scris Daniel Funeriu.

Funeriu: „Niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinții idioți”

Fostul ministru al Educației a explicat apoi cât de important este rolul părinților în formarea copiilor. Acesta a mai precizat că tot efortul profesorilor nu are cum să compenseze lenea elevilor: „Rețineți: niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinți idioți care-și lasă copiii 5 ore în fața televizorului lobotomizant și nici lenea elevului care nu învață”.

Daniel Funeriu s-a adresat apoi direct părinților:

„Pentru că ar face orice să vă ia votul niciun politician nu vă va spune acest adevăr rece, ci dau vina unii pe alții descărcându-vă pe voi, votanții, de responsabilitatea de părinți. Nu e deloc răspunderea vreunei autorități publice să vă pună copilul cu burta pe carte în afara școlii! E strict responsabilitatea voastră!

Așadar, voi, când vedeți că copilul dvs începe să fie în eșec școlar, înainte de a vă revolta împotriva sistemului întrebați-vă două chestii simple:

1) mi-am îndrumat suficient copilul înspre învățare?
2) A stat copilul meu cu burta pe carte?

Dacă răspunsul e „da” la ambele întrebări, ați rezolvat 90% din educația propriului copil. Dacă nu, faceți asta rapid, și fiți fericiți că văzând atâta nepăsare în jur încă mai sunt profesori dedicați acestei fascinante dar adesea frustrante meserii”.

În finalul postării, Daniel Funeriu s-a întrebat retoric de ce părinții au pretenții de la sistemul educațional când tot ei, odată la patru ani, votează „impostori și analfabeți ca să îl conducă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`