Cine este Cornel Sabou, liderul informal al QAnon România și cum a ajuns să-l simpatizeze pe Donald Trump

Cine este Cornel Sabou, liderul informal al QAnon România și cum a ajuns să-l simpatizeze pe Donald Trump

Odată cu anunțul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), au apărut noi tensiuni sociale, pe fondul COVID-19. Grupările extremiste nu lipsesc, iar printre acestea se numără QAnon, entitate răspândită la nivel global. În România, lider este Cornel Sabou.

Rețelele sociale au fost invadate de luni de zile de grupuri și pagini care contestă existența COVID-19. „QAnon” este unul dintre cele mai vizibile grupuri, care se recomandă a fi format din patrioți. Inițiativa a plecat din Statele Unite ale Americii și este susținătoare a lui Donald Trump la alegerile prezidențiale.

Cornel Sabou, lider al QAnon România,a intrat de două ori la închisoare

Cornel Sabou a organizat chiar un protest împotriva purtării măștii în Piața Victoriei din București, în august 2020. Pe tot parcursul pandemiei, acesta a livrat mesaje dure direcționate „Ocultei”. De profesie, Cornel Sabou este jurnalist. De-a lungul timpului a scris articole pentru care a intrat la închisoare.

În 1998, Cornel Sabou a fost condamnat la detenție pentru calomnie, după o serie de articole publicate în Ziua de Nord-Vest, în care a acuzat-o pe președinta judecătoarei Baia Mare de preluarea abuzivă a mai multor terenuri din județ.

Cornel Sabou a fost condamnat la 10 luni de închsioare, însă pedeapsa i-a fost suspendată la începutul anului 1999, după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză. A fost grațiat de președintele Emil Constantinescu, iar în 2004 a câștigat la CEDO un proces cu statul român, dat în judecată pentru încălcarea drepturilor la liberă exprimare și viața privată. Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, l-a reprezentat la acea vreme.

Liderul QAnon și-a deschis firmă de construcții și un ziar, „Viața Maramureșului”, iar în 2008 a ajuns din nou la închisoare, după ce a emis file CEC fără acoperire și adeverințe de salarizare false. A fost eliberat în 2011, iar soția și cei doi copii l-au părăsit.

Cornel Sabou, „în război” cu „Oculta”

Cornel Sabou critică în online autoritățile române, plus toate entitățile implicate la nivel global în combaterea pandemiei de COVID-19.

„Păi după 5 luni de zile, se discută despre COVID dacă există sau nu? Păi nu există la nivel de pandemie. Dacă majoritatea oamenilor din ziua de azi nu mai crede în COVID, e pentru că nu există niciun pericol. Nu e evident și pentru tăntălăii ăștia?”, a declarat Sabou într-un video publicat în online.

Pentru că grupul QAnon România a fost închis de Facebook, fostul jurnalist își publică pe internet gândurile, neîngrădit.

„Am descâlcit acest plan criminal oferind in ultimele 6 luni oamenilor ADEVARUL prin LIVE-urile aproape zilnice tinute pe Facebook. Oculta incearca sa recupereze puterea pierduta in fata patriotilor in America. Donald Trump trebuie sa cada! NU VA CADEA!

Patriotii din toata lumea sunt uniti astazi sub sigla „Q” si duc IMPREUNA acest razboi mondial decisiv pentru tot viitorul omenirii! In Romania, ca parte a acestei lupte, am infiintat pe Facebook grupul „Q ROMANIA”, loc in care mii de patrioti romani se aduna pentru a impartasi informatiile adevarate despre razboiul mileniului. Ne-am ridicat si am contribuit intr-o masura importanta la trezirea romanilor si de asemenea, prin expunerea zilnica, la demascarea Ocultei romanesti.

(…)

Pe data de 3 noiembrie 2020 razboiul va fi castigat de patrioti prin victoria in alegerile din SUA a Presedintelui Donald Trump. Pe data de 8 noiembrie 2020, patriotii romani se vor aduna la Bucuresti, in spatiul public, pentru a sarbatori aceasta victorie si pentru a marca infrangerea Ocultei! Va fi o poveste de spus peste generatii, cu sacrificiile facute in toata aceasta perioada de oamenii simpli din toata lumea care s-au unit cu curaj si responsabilitate pentru a contribui in orice masura la aceasta victorie!”, sunt doar câteva fragmente publicate de Cornel Sabou pe blogul personal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Rezultate loto, 15 septembrie. A fost câștigat marele premiu la Joker
23:36 - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump, la două luni de la tentativa de asasinat din Pennsylvania. Republicanul este în siguranță, spune echipa de campanie
23:09 - Ștefan Pălărie: Avem nevoie de un Președinte al poporului. Elena Lasconi nu este un om din sistem cum sunt ceilalți candidați / E singurul candidat care nu va desemna un premier PSD (VIDEO)
22:56 - Gabriel Zetea: Cele mai importante sunt alegerile parlamentare / Cel mai potrivit pentru Palatul Cotroceni este Marcel Ciolacu (VIDEO)
22:35 - A murit Valentin Samungi, fost campion mondial cu naționala României
22:25 - Alina Gorghiu: La nivel de performanță economică, în mandatul premierului Nicolae Ciucă s-a stat mult mai bine decât în cel al lui Marcel Ciolacu / Temele economice, esențiale pentru PNL (VIDEO)
21:59 - Alina Gorghiu: Nu e sănătos să lăsăm PSD să aibă toată puterea. Sănătos este să lăsăm un Președinte de dreapta, care știe ce înseamnă instituțiile europene, care are o carieră temeinică, un om foarte echilibrat (VIDEO)
21:34 - Raed Arafat: Am făcut o manevră de forțe mai ales către Vaslui și Iași. Toată lumea este în alertă / O evaluare realistă a pagubelor, doar după ce se retrage apa. Ar putea face parte dintr-o solicitare de finanțare din partea Comisiei Europene (VIDEO)
21:20 - Alina Gorghiu, despre inundații: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm. După ce trece impactul crizei climatice, va trebui să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului (VIDEO)
20:55 - Radu Țincu, după lansarea cărții „Învinge dependența”: Depedența nu vizează doar drogurile. Ea se poate instala și în raport cu un obicei (VIDEO)