Ludovic Orban, după întâlnirea cu Johannes Hahn, comisar european: „Am discutat problema exercițiului financiar multianual, al bugetului pe 2021 – 2027” (VIDEO)

Ludovic Orban, după întâlnirea cu Johannes Hahn, comisar european: „Am discutat problema exercițiului financiar multianual, al bugetului pe 2021 - 2027” (VIDEO)
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit în cursul zilei de joi, 15 octombrie, cu comisarul european Johannes Hahn la Palatul Victoria. În timpul declarațiilor de presă, premierul a explicat:

„A fost o discuție extrem de importantă. A vizat aspecte fundamentale legate de viitorul UE. Cu precădere am discutat problema exercițiului financiar multianual, al bugetului pe 2021 – 2027. Am discutat și despre planul EU de relansare economică. Am evidențiat că noi vom susține Comisia Europeană și poziția noastră va fi aceea de asprijin cât mai rapid a reglementărilor necesare.

Considerăm că un dialog și o cooperare apropiată între CE și guvernele țărilor, Guvernul pe care îl conduc, e extrem de important, pentru ca toate oportunitățile care s-au născut din deciziile europene să poată genera o relansare cât mai rapidă la nivel european, sigur, ținând cont de prioritățile fixate de Comisie, legate de Europa inteligentă, de investiții serioase în inovare, cercetare, digitalizare și soluții inteligente”, a precizat Ludovic Orban, după întâlnirea cu comisarul european Johannes Hahn.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`