Alba Iulia și alte patru orașe din județ intră în scenariul roșu. Ce măsuri se vor impune

Alba Iulia și alte patru orașe din județ intră în scenariul roșu. Ce măsuri se vor impune
Foto: Pixabay.com

Începând de miercuri, oreașele Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș și Sebeș intră în scenariul roșu, după actualizarea datelorde către Direcția de Sănătate Publică Alba. În acest caz, o serie de restricții se pot impune de către autorități.

Cinci orașe din Jud. Alba intră în scenariul roșu. Măsurile care au fost impuse

În cele cinci orașe a fost depășită rata de incidență de 3 cazuri la mia de locuitori, în ultimele14 zile.

Astfel, potrivit HOTĂRÂRII nr. 49 din 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în orașele în care incidența depășește 3/1000 se iau următoarele măsuri:

Toate unitățile de învățământ vor trece la scenariul roșu, ceea ce înseamnă că elevii vor face ore exclusiv online. Decizia este valabilă și pentru activitățile desfășurate în creșele din municipiu.

De asemenea, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice.

Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară al)doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Record negativ în România: 4.016 infectări cu COVID-19 în doar 24 de ore

România a înregistrat, miercuri, un nou record al cazurilor noi de coronavirus.

4.016 persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore. Pe lângă acestea, 894 de cazuri au fost reconfirmate, în urma retestărilor.

Numărul pacienților internați în stare gravă la ATI a ajuns la 686, de asemenea un record de la debutul epidemiei.

De asemenea, 66 de oameni și-au pierdut viața în ultima zi, în urma infectării cu SARS-CoV-2, bilanțul total ajungând astfel la 5.601.

Guvernul prelungește starea de alertă cu 30 de zile

În acest context, Guvernul urmează să decidă în şedinţa de miercuri prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile.

Astfel, starea de urgență se prelungește de la 15 octombrie până la mijlocul lunii noiembrie, iar noi măsuri restrictive se pregătesc.

„Pe ordinea de zi va fi figura ca punct important Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă.

Ieri am avut reuniunea CNSU prin care am decis să propunem Guvernului prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile și să completăm Hotărârea de Guvern și cele trei anexe cu câteva măsuri suplimentare care au fost prezentate deja după reuniunea CNSU.

În principal se instituie obligativitatea portului măștii în anumite categorii de spații aglomerate: peroane, stații, piețe, târguri, oboare, unde nu se poate păstra distanța. Pentru o incidență între 1,5 și 3 la mie. Unde se depășește indicele de 3 la mie, CNSU propune obligativitatea portului măștii în toate spațiile deschise, ca măsură de protecție suplimentară”,a declarat Orban, la începutul ședinței de Guvern de miercuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`