STUDIU: Peste 90% dintre români își furnizează informațiile personale pe rețelele de socializare

STUDIU: Peste 90% dintre români își furnizează informațiile personale pe rețelele de socializare

Un studiu Eurostat indică faptul că unul din patru cetățeni ai Uniunii Europene (25%), cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, susțin că au evitat să furnizeze informații personale pe internet, pe rețelele sociale, de teama unor posibile breșe de securitate.

Dintre aceștia, francezii sunt cei mai reticenți, în proporție de 40%.

La polul opus se află bulgarii, maghiarii (8%), croații și românii (9%), care declară, în proporție de 90%, că nu au evitat deloc să-și pună informațiile personale pe internet, anul trecut.

Facebook s-ar putea retrage din Europa

Facebook s-ar putea retrage din Europa, dacă se va interzicetransferulde date din și către SUA.

Acest demers vinedupă o hotărâre în acest sens a Curții Europene de Justiție din iulie, care a constatat că Facebook nu are probele necesare care să înlăture bănuielile de spionaj din partea agențiilor guvernamentale americane.

Scandalul a izbucnit în 2011, când un avocat a depus mai multe plângeri privind confidențialitatea pentru protecția datelor.

Interdicția ar bloca activitatea rețelei de socializare, a arătat reprezentantul companiei deținute de Mark Zuckerberg din Irlanda, într-o întâmpinare depusă în instanță.

„În cazul în care compania ar fi supusă unei suspendări complete a transferului datelor utilizatorilor către SUA, nu este clar cum în aceste condiții ar putea continua să funcționeze Facebook și Instagram în UE” a arătat Yvonne Cunnane, potrivitThe Guardian.

„Facebook nu amenință să se retragă din Europa”,a spus un purtător de cuvânt.

„Înscrisurile depuse la înalta curte irlandeză au arătat simpla realitate că Facebook și multe alte companii, organizații și servicii se bazează pe transferurile de date între UE și SUA pentru serviciile oferite utilizatorilor. Lipsa transferurilor de date internaționale sigure și legale ar afecta economia și ar împiedica creșterea afacerilor din UE, la fel cum încercăm cu toții să ne revenim din pandemia de Covid-19″a declarat reprezentantul Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:20 - Surse de la Guvern, după victoria lui Călin Georgescu din primul tur: România a pierdut 1 miliard de euro din cauza crizei politice. Riscăm să ajungem să nu putem plăti pensii și salarii. PNRR, blocat până la lămurirea situației cu pensiile militare
11:12 - Economiștii critică dur măsurile promovate de Călin Georgescu: „Ar mai veni cineva la noi în țară să investească, să deschidă firme, să creeze locuri de muncă?” (VIDEO)
11:07 - Călin Georgescu, vizat de o plângere penală! E acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion de euro
11:06 - Analiză Politico: De ce ar putea prezidențialele românești să zguduie NATO
10:39 - Care este orașul din România în care va ninge 5 zile neîncetat de Crăciun
10:34 - Vasile Bănescu: Patriarhia Română va avea în continuare o atitudine pro-europeană. Tăcerea incriminată în această perioadă nu va continua până la capăt. Preoții care au greșit vor trebui cercetați (VIDEO)
10:29 - NATO avertizează cu privire la noi acte de sabotaj grave şi atacuri cibernetice. Care vor fi principalele ținte
10:15 - Vasile Bănescu, despre discursul lui Călin Georgescu: Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune (VIDEO)
10:05 - Vasile Dîncu: „Conducerea PSD nu-l susține pe Călin Georgescu”
10:04 - Cele mai vechi și puternice organizații evreiești, îngrijorate de discursul lui Călin Georgescu, după ce candidatul la prezidențiale i-a glorificat public pe Codreanu și Antonescu