Într-un centru de recuperare neuropsihiatrică din judeţul Alba peste 120 de angajaţi şi beneficiari au fost testațipozitiv cu noul coronavirus, potrivit Protv.
În Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos au fost infectaţi 103 beneficiari şi 29 de angajaţi. Reprezentanţii centrului spun că, pentru siguranţă pacienţilor, au delegat trei medici în centru. Aceştia vor monitoriza în permanenţă situaţia celor infectaţi şi în caz de urgenţă vor cere ajutorul colegilor, prin 112.
Potrivit medicilor, toţi cei diagnosticaţi cu noul COVID-19 sunt în stare stabilă, majoritatea fiind asimptomtici.
În urma celor întâmplate, o anchetă epidemiologică este în desfăşurare, iar inspectorii sanitari încearcă să afle cum s-a ajuns la un număr atât de mare de cazuri.
“Să vedem dacă au fost respectate măsurile de protecţie normele de protecţie, dacă personalul a fost testat de două ori pe lună cum prevede legea, izolăm focarele, testăm foarte mult avem peste 90.000 de teste pe judeţ”, a declarat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
Rata de infectare pentru întreg judeţul a ajuns la 2,35 la mia de locuitori