CORONAVIRUS | Nelu Tătaru: Deocamdată, nu avem în discuţii carantinarea Bucureştiului

CORONAVIRUS | Nelu Tătaru: Deocamdată, nu avem în discuţii carantinarea Bucureştiului
Foto: gov.ro

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, duminică, la Iaşi, că se vor lua și alte măsuri în cazul în care Bucureștiul se va confrunta cu creştere exponenţială a numărului de cazuri noi de coronavirus, însă, deocamdată nu se ia în calcul carantinarea Capitalei.

”După cum ştiţi, libertatea deciziei după anumite valori este la comitetele judeţene (pentru situaţii de urgenţă – n.r.) sau Comitetul Municipiului Bucureşti pentru coordonarea intervenţiei. Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi acele măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri noi se vor lua şi alte decizii. Deocamdată, nu avem în discuţii carantinarea Bucureştiului”, a afirmat, într-o conferință de presă, ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Nelu Tătaru: Masca ar putea deveni obligatorie în spațiile deschise din București

Amintim că oficialul a făcut recomandări, duminică, cu privire la purtarea măștii și în spațiile deschise din București. Această măsură ar putea deveni obligatorie de săptămâna viitoare.

„Recomandăm încă de pe acum purtarea măștii pe stradă în Municipiul București. Obligativitatea o veți vedea în zilele următoare când comitetul Muncipiului București pentru coordonarea intervenției, după evaluările pe care le vom avea în următoarele 48 de ore va impune sau nu această restricție”, a spus acesta.

Ludovic Orban, despre carantinarea Bucureștiului: Obiectivul nostru este să nu ajungem în această situație

Și premierul României Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, după o vizită la Direcția de Sănătate Publică (DSP) București, că obiectivul este de a nu carantina Bucureștiul, iar acesta va fi atins dacă cetățenii respectă regulile impuse pentru prevenirea pandemiei de coronavirus.

”Obiectivul nostru este să nu ajungem în această situație. Dacă cetățenii respectă regulile, dacă se păzesc de acest virus pervers, nu vom ajunge în situația asta. În rest avem legi, avem reglementări care vor fi aplicate în funcție de situație”, a afirmat primul ministru.

Bilanțul cazurilor de SARS-CoV-2 în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, în raportul zilnic, 2.880 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România.

Distribuția cazurilor noi de COVID-19, per județe, arată în felul următor: Alba 74, Arad 42, Argeș 22, Bacău 163, Bihor 36, Bistrița-Năsăud 21, Botoșani 24, Brașov 93, Brăila 0, Buzău 18, Caraș-Severin 29, Călărași 18, Cluj 94, Constanța 85, Covasna 45, Dâmbovița 47, Dolj 110, Galați 75, Giurgiu 37, Gorj 22, Harghita 46, Hunedoara 44, Ialomița 30, Iași 139, Ilfov 78, Maramureș 36, Mehedinți 22, Mureș 63, Neamț 115, Olt 26, Prahova 123, Satu Mare 18, Sălaj 53, Sibiu 83, Suceava 36, Teleorman 22, Timiș 155, Tulcea 19, Vaslui 52, Vâlcea 97, Vrancea 29. Municipiul București are 539, iar pentru alte 138 cazuri nu este precizată nicio zonă a țării.

În ceea ce priveşte topul pe regiuni al infectărilor din ultimele 24 de ore, acesta arată în felul următor: Municipiul Bucureşti – 539, judeţul Bacău – 163, judeţul Timiş – 155, judeţul Iaşi – 139, judeţul Prahova – 123.

Numărul de decese înregistrate într-un interval de 24 de ore este de 53. Alți 628 români sunt la Terapie Intensivă.

Retestarea a scos la iveală 431 persoane pozitive. Nu în ultimul rând, autoritățile au precizat că de la izbucnirea crizei sanitare au fost confirmate 155.283 de îmbolnăviri, iar 117.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”