Gabriela Firea: Petre Roman, Cornel Dinu, Daniel Pancu şi Sorin Ilieşiu m-au anunţat că se retrag de pe lista de consilieri generali

Gabriela Firea: Petre Roman, Cornel Dinu, Daniel Pancu şi Sorin Ilieşiu m-au anunţat că se retrag de pe lista de consilieri generali
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea a declarat, vineri, că Petre Roman, Cornel Dinu, Daniel Pancu şi Sorin Ilieşiu au contactat-o şi i-au transmis că se retrag de pe lista de consilieri generali, în contextul în care aceasta nu a fost realeasă în funcția de edil la Primăria Capitalei.

„Domnul Petre Roman, domnul Cornel Diniu şi domnul Pancu, precum şi domnul Ilieşiu, m-au sunat şi m-au anunţat că având în vedere faptul că au vrut să fie alături de noi în Consiliul General cu primarul general Gabriela Firea, în noua conjunctură s-au retras. Practic pe noua listă vor figura colegii care erau sub linie, deci de la 21 în jos. La momentul la care s-a întocmit această listă colegii noştri au spus că trebuie să fie reprezentanţi ai tuturor cluburile la nivel naţional şi în Bucureşti, deci Steaua, Dinamo şi Rapid. Aceasta a fost gândirea la acel moment – să nu supărăm nicio galerie. Iată că nu am supărat nicio galerie la acel moment, dar am supărat alte persoane”, a mărturisit Firea la sediul PSD.

Totodată, aceasta a mai precizat că va deschide lista PSD de la Senatul României în cadrul alegerilor parlamentare.

Petre Roman s-a retras de pe lista PSD de consilieri generali ai Capitalei

Amintim că Petre Roman a declarat, joi, că s-a retras de pe lista PSD de consilieri generali ai Capitalei.

„M-am retras de pe lista de consilieri în urma unei discuții cu doamna Firea și conducerea PSD. Motivul pentru care am luat această decizie ține de faptul că doamna Firea a pierdut primăria Capitalei. Eu am acceptat să fiu pe lista la CG pentru cele 2 proiecte de suflet pe care le aveam cu doamna Firea. Acum acestea nu mai pot fi realizabile prin urmare am ales să mă retrag”, a afirmat Petre Roman.

Fostul premier a mai precizat că nu și-a dorit niciodată să intre ”în intimitatea Partidului Social Democrat”, scopul lui fiind, de fapt, promovarea unor proiecte pentru București.

Marcel Ciolacu cere excluderea lui Mitică Dragomir din Consiliul General

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, și Sorin Grindeanu i-au cerut Gabrielei Firea să-i convingă pe Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu să se retragă de pe lista consilierilor generali aleși pe lista PSD.

”Dragomir și Iordănescu nu doresc să renunțe dar este problema doamnei Firea. Ea i-a propus, ea să rezolve. PSD nu-i poate susține. Conducerea vrea alte nume pentru Consiliul General”, au explicat surse social-democrate.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va fi format din PSD, USR-PLUS, PNL şi PMP

PSD, USR-PLUS, PNL şi PMP sunt singurele partide care au reușit să treagă pragul electoral pentru a intra în Consiliul General al Municipiului București, arată datele finale publicate luni de către Biroul Electoral Municipal. Prin urmare, în următorii patru ani, doar aceste patru formațiuni vor alcătui CGMB. În urma alegerilor locale din 27 septembrie, dar și a redistribuirilor, PSD a obținut 21 de locuri de consilieri generali, USR-PLUS – 17, PNL – 12, iar PMP – 7.

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat marţi seară, pentru B1 TV, că liberalii intenționează să colaboreze în teritoriu cu USR-PLUS și PMP, pentru a avea majorități în consiliile locale.

Aceasta și-a manifestat speranța că vor reuși să facă majoritatea în Consiliul General al Municipiului București cu ajutorul Partidului Mișcarea Populară

Urmăriți B1TV.ro și pe
`