CORONAVIRUS | Tratament inovator folosit împotriva Covid-19, la Spitalul ‘Victor Babeș’ Timișoara (VIDEO)

CORONAVIRUS | Tratament inovator folosit împotriva Covid-19, la Spitalul 'Victor Babeș' Timișoara (VIDEO)

O nouă șansa pentru bolnavii de Covid-19 aflați în stare gravă. Medicii timișoreni au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus un medicament folosit până acum în tratarea inflamaţiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.

Tratament inovator folosit de medicii timișoreni în cazul pacienților Covid-19

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus un medicament folosit până acum în tratarea inflamaţiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.

Este vorba de ”anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6”.

”Sunt studii care demonstrează că acest tratament ar reduce nevoia de ventilaţie mecanică la pacienţii infectaţi cu SARS CoV-2 care au fost diagnosticaţi cu pneumonie. Anticorpii monoclonali imită anticorpii generaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor, iar Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului”, se arată în comunicat.

În urma administrării tratamentului, s-a constatat, arată sursa citată, că în cazul pacienţilor cu forme moderate şi severe de boală a existat o îmbunătăţire a stării de sănătate.

“Avantajul este că poate fi administrat pe secție și nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului, și atunci se degrevează Secția de Terapie Intensiva de aceste cazuri.”, spune conf. dr. Voichița Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Cum se administrează tratamentul folosit de medicii din Timișoara pacienților cu Covid-19

Tratamentul se administrează în patru doze, la un interval de opt ore, pe cale intravenoasă, în diluție de ser fiziologic. Specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara spun însă că există o „fereastră de timp”, destul de redusă, pentru administrarea acestui medicament, astfel încât acesta să fie eficient.

“Cu cât a fost administrat mai repede în evoluția bolii, cu atât eficiența a fost mai mare. La pacienții critici, în fază terminală, există foarte puțină medicație și doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilația mecanică și chiar cu instalarea unui plămân artificial mai poate să funcționeze.”, spune conf. dr. Voichița Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Aproape 100 de pacienți infectați cu noul coronavirus, internati in Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara, au beneficiat până acum de administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukina 6.

Tratament inovator folosit împotriva Covid-19, la Spitalul ‘Victor Babeș’ Timișoara

Urmăriți B1TV.ro și pe
`