OMV Petrom, condamnată definitiv în cazul băiatului care a murit intoxicat cu gaze de sondă. La ce sumă se ridică daunele morale

OMV Petrom, condamnată definitiv în cazul băiatului care a murit intoxicat cu gaze de sondă. La ce sumă se ridică daunele morale
Foto: evz.ro

Cazul lui Marian Furcelea, băieţelul de 9 ani care, în 2014, a decedat din cauza faptului că OMV Petrom nu a respectat legea, lăsând liber accesul în preajma unei sonde din Ariceştii Rahtivani, a fost tranşat definitiv, joi, de instanţă.

OMV PETROM, condamnată după 6 ani pentru moartea unui copil lângă o sondă din Prahova

Curtea de Apel Ploieşti a decis joi, 8 octombrie, că OMV va executa pedeapsa amenzii penale de 750.000 lei (250 zile amendă x 3000 lei) şi va plăti daune morale de 135.000 de euro părinţilor şi fraţilor victimei.

Astfel, se constată că valoarea amenzii penale a fost diminuată, iar valoarea daunelor morale pe care OMV a fost obligată să le plătească familiei copilului a fost înjumătățită.

Concret,Judecătorii ploieşteni au decis ca OMV să plătească 105.000 de euro daune morale, câte 15.000 de euro pentru fiecare dintre fraţii copilului mort şi câte 30.000 de euro pentru fiecare dintre părinţi.

În primă instanţă când compania petrolieră a fost condamnată să plătească 250.000 de euro.

”În baza art.421 pct.2 lit.a cod pr.pen., admite apelul inculpatei SC OMV PETROM împotriva sentinţei penale nr. 1549/02.09. 2020 pronunţată de Judecătoria Ploiesti pe care o desfiinţează în parte şi, rejudecând cauza: Reduce suma corespunzătoare unei zile amendă la suma de 3000 lei urmând ca inculpata să execute pedeapsa amenzii penale de 750.000 lei (250 zile amendă x 3000 lei). Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată inculpata SC OMV Petrom către părtile civile după cum urmează: – părtilor civile Furcelea Constantin Cristian şi Furcelea Elena la suma de 30 000 euro fiecare. – părtilor civile Furcelea Violeta, Furcelea Antonia Nicoleta, Furcelea Mihai Alexandru, Furcelea Adrian Constantin şi Furcelea Cătălin Cosmin la suma de 15 000 euro fiecare. În baza art. 421 pct. 1 lit..b Cod pr penală respinge ca nefondate apelurile declarate de părtile civile Furcelea Constantin Cristian , Furcelea Elena, Furcelea Violeta, Furcelea Antonia Nicoleta, Furcelea Mihai Alexandru, Furcelea Adrian Constantin şi Furcelea Cătălin Cosmin împotriva aceleiaşi sentinţe penale. (…)Definitivă. Pronuntată în şedinţă publică azi 08 octombrie 2020”, conform portalului instanţelor de judecată.

Povestea lui Marian, copilul de nouă ani ucis de sonda OMV Petrom la Aricești

Marian Furcelea, un băiețel în vârstă de 9 ai din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, a fost găsit mort, în februarie 2014, lângă o sondă aparţinând companiei petroliere OMV. Medicii legişti au decis după efectuarea necropsiei că moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.

În ziua morţii se întorcea de la şcoală, iar în drumul lui s-a oprit la mama sa, care munea cu ziua în gospodăria unui localnic. Femeia i-a dat copilului o plasă cu mai multe perechi de pantofi purtaţi primiţi pomană de la familia unde muncea. Bucuros de darul neaşteptat, Marian nu a mai avut răbdare să ajungă până acasă. S-a aşezat pe zidul unei sonde să probeze una dintre perechile de ghete. Acolo şi-a găsit sfârşitul. A fost descoperit fără suflare, noaptea târziu, la o distanţă de 17 centimetri faţă de conducta care emana gazele.

Astfel, compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată în 2015, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, în legătură decesul din 2014 al unui băiat de 9 ani, care a inhalat gaze de la o sondă situată lângă localitatea Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sondă care nu avea un gard de protecţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale