Angela Merkel: Aerisirea face parte din gesturile-barieră împotriva covid-19 în Germania

Angela Merkel: Aerisirea face parte din gesturile-barieră împotriva covid-19 în Germania
Sursa Foto: Daily Sabah

Cancelarul german, Angela Merkel, a transmis că aerisirea face parte din gesturile-barieră împotriva covid-19 în Germania, a anunţat cancelarul Angela Merkel, conformBFMTV.

”Aceasta este una dintre soluţiile cele mai ieftine şi mai eficiente”, a subliniat Angela Merkel, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Angela Merkel: O aerisire regulatăpoate reduce în mod considerabil riscul infectării

Aerisirea a fost introdusă pe lista cu precizări oficiale a Guvernului german cu privire la lupta împotriva noului coronavirus de tip SARS-CoV-2, alături de igienă, distanţarea socială, purtarea măştii şi folosirea aplicaţiei de urmărire a cazurilor de contact a Executivului – Corona – Warn – App.

”O aerisire regulată în locurile publice şi private poate reduce în mod considerabil riscul infectării”, a precizat Guvernul german.

De la începutul crizei pandemice, s-au ridicat numeroase voci, în comunitatea ştiinţifică germană, care au cerut aerisirea ca gest-barieră, mai ales un virusolog cunoscut,Christian Drosten.

”Dacă există un nor viral în sală, oamenii îl vor respira”

În Franţa, medicii recomandă, de asemenea, aerisirea sălilor, mai ales la adunări private.

”Dacă există un nor viral în sală, oamenii îl vor respira, indiferent că respectă sau nu distanţa de cel puţin un metru. Atunci când excretezi virusul, o parte rămâne în suspensie în aer ţi se creează un nor viral, ca un nor de fum. Este acelaşi principiu ca în tabagismul pasiv. Aerisirea permite evitarea acestui fenomen”, subliniază într-un interviu acordat la sfârşitul lui septembrie medicul generalistJérôme Marty, preşedintele Sindicatului UFML.

Cancelarul german este de părere că”aerisirea este măsura principală” de combatere a noului coronavirus care a făcut milioane de victime la nivel mondial de la debutul crizei epidemice și până în momentul de față.

În prezent, aerisirea sălilor în Franţa este recomandată, dar nu se află pe lista cu recomandări aSanté Publique France.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`