În cursul zilei de sâmbătă, medicii care îl îngrijesc pe Donald Trump au precizat că starea de sănătate a președintelui este una bună, că are o saturație de 96% și că a început tratamentul cu Remdesivir. Pe de altă parte însă, surse de la Casa Albă, au declarat pentru Associated Press, informația fiind preluată de CNN și The Guardian, că Trump nu s-ar simți deloc bine, iar că de vineri este conectat la aparatele de oxigen, următoarele 48 de ore fiind cruciale.
Medicul lui Donald Trump a declarat în timpul informării de sâmbătă că președintele este „bine”, însă atunci când a fost întrebat dacă mogulul imobiliarelor a fost conectat la oxigen decând a fost depistat pozitiv pentru COVID-19, a precizat „Nu cât a fost tratat de echipa mea”, astfel Sean Conley evitând să răspundă întrebării.
În presa străină însă au apărut o serie de informații, provenite de la surse de la Casa Albă, citate de publicații precum CNN sau The Guardian. Sursele susțin că președintele SUA ar fi avut probleme de respirație chiar din timpul în care se afla la Casa Albă și ar fi fost conectat la oxigen înainte să fie transferat la Spitalul Militar Water Reed. Mai mult decât atât, aceștia susțin că degradarea stării sale ar fi dus în realitate la transferul către unitatea medicală.
În cursul zilei de vineri, președintele SUA ar fi primit un tratament experimental împotriva COVID-19, ce nu se află încă în schemele de tratament. Potrivit The New York Times, ar fi vorba despre un cocktail de anticorpi sintetici pe care l-a primit Trump este realizat de Regeneron. Alături de acestea, președintele a primit și Vitamina D și Zinc, iar ulterior și tratamentul cu Remdesivir.