Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizatcă dacă oamenii respectă măsurile impuse de pandemie,atunci situaţia ar putea să fie stabilă cu aproximativ2.000 de cazuri pe zi.În caz contrar, vom vedea o creștere progresivă a cazurilor de Covid-19.
„Sunt 583 de pacienți la ATI, dintre care 179 sunt cei pe ventilație mecanică asistată invazivă. În acest moment stăm pe 2.064 de cazuri. Încercăm să stabilim un platou la 2.000, dar nu ține doar de noi. Pandemia nu se tranșează în spital. Tratăm ce se adresează spitalului și încercăm să avem cât mai puține victime și să dăm tratamente corespunzătoare. Pre-spitalul este cel care dă transmiterea în comunitate și care aduce focarele la noi”, a precizat Nelu Tătaru la Digi 24.
,,Am avut două luni în care am mers pe un registru al indicațiilor, respectate aproape de toată lumea. Am avut o cădere a numărului de cazuri la începutul lunii iunie, au insistat anumite curente de negaționare, de bagatelizare a tot ce s-a întâmplat în prima perioadă. Au urmat, începând cu 15 mai, acele relaxări sau reveniri la normalitate, a urmat un concediu. Ce vedem acum e evoluția de peste o vară întreagă și reluări de activități.
Dacă fiecare respectă acele norme, ar trebui să stabilizam acel plafon în jur de 2.000. Dacă nu, vom vedea o creștere progresivă, nu exponențială în perioada următoare. Trebuie să ne gândim nu doar la numărul de cazuri care crește. Toate acele cazuri vin pe un sistem sanitar, vor fi preluate de un corp medical deja obosit de 7 luni”, a mai adăugat acesta.