CV-ul lui Andrei Caramitru, fostul consilier al lui Dan Barna. Ce studii are fiul lui Ion Caramitru

CV-ul lui Andrei Caramitru, fostul consilier al lui Dan Barna. Ce studii are fiul lui Ion Caramitru
Foto: facebook.com/andrei.caramitru

Andrei Caramitru, fiul marelui actor Ion Caramitru, este una dintre vocile vizibile pe rețelele sociale. Fostul consilier al lui Dan Barna califică scorul obținut de USR-PLUS la alegerile locale „o catastrofă de proporții epice” și cere plecarea copreședinților Alianței de la conducere.

CV lui Andrei Caramitru, fostul consilier al lui Dan Barna. Cestudii are fiul lui Ion Caramitru

Andrei Caramitru, fostul consilier al lui Dan Barna, este absolvent al Universității Business Administration din Geneva, iar CV-ul sau include posturi cheie în cadrul aceleiași companii. McKinsey este unul din cei mai importanți jucători de pe piață mondială de consultanță în management.

Fiul actorului Ion Caramitru A plecat în Elveția în 1994 și s-a întors în2007. Anterior a terminat unul dintre cele mai renumite liceee din București – „Sfântul Sava”.

Este economist la bază, iar în urmă cu aproximativ doi ani a intrat pe scena politică, ocupând funcția de consilier al șefului USR-PLUS Dan Barna.

„Am prins Revoluția când aveam 14 ani. Am fost prima generație după Revoluție care a făcut liceul. În 94, am avut un noroc avut de puțini, să pot să plec să fac studii în străinătate. Sora tatălui meu era fugită din anii 70 în Elveția și a acceptat să mă țină la ea în timpul facultății. Am făcut facultatea în Elveția”, povestea Andrei Caramitru pentru Digi24 la începutul anului 2019.

Cel mai mare dintre cei trei fii ai actorilor Ion Caramitru şi Micaela Caracaş, Andrei Caramitru spune că a ales să studieze businessul pentru că, asemenea multora din generaţia lui, nu ştia către ce să se îndrepte după terminarea liceului.

‘M-am gândit ce pot face mai interesant? Mi s-a părut o zonă care în momentul acela nu era înțeleasă de români și nici de mine, zona finanțe-economie, și am făcut studiile în Elveția. Apoi am rămas acolo. Am stat în total 14 ani în Elveția”, a spus Caramitru.

A lucrat 16 ani pentru McKinsey şi doi ani pentru Boston Consulting Group, două dintre cele mai influente firme de consultanţă în management strategic din lume. A renunţat la viaţa de consultant de un an şi, din vara acestui an, a intrat în antreprenoriat, într-un domeniu complet diferit de ceea ce a făcut până acum: comerţ online cu servicii.

În McKinsey, el spune că a fost promovat destul de rapid ca manager, rol în care s-a specializat pe câteva industrii (telecom, media & tehnologie) şi a fost plimbat prin lume când apărea câte un proiect pe zona de corporate finance – strategie în aceste domenii. Apoi, a fost avansat – mult mai repede decât se aştepta – pe poziţia de junior partner, care este un job complet diferit de ceea ce făcuse până atunci.

„Când am ajuns junior partner, m-au întrebat care sunt planurile mele în continuare. Atunci m-am gândit că ar fi un moment bun să mă ocup un pic de România, pentru că atunci au avut loc toate privatizările de bănci, au intrat multe firme străine, era perioada de dinainte de aderare a României la UE.”

Deşi anterior nu a mai avut decât un proiect sau două în România, spune că ştia tot mecanismul necesar pentru a intra pe o piaţă nouă, plus că experienţa în proiecte de achiziţii şi integrare era o oportunitate pentru a atrage clienţi pe plan local.

Biroul din România a fost un pariu bun pentru McKinsey, pentru că a fost deschis într-un moment în care era o avalanşă de investiţii străine în România, iar companiile străine care intrau pe piaţă aveau nevoie de consultanţă.

„Eram tânăr, aveam 30 de ani şi mi s-a părut o oportunitate foarte bună să lansez, să conduc şi să dezvolt un business nou pe o piaţă la mine acasă. Şi aşa m-am mutat înapoi acasă în 2007, am construit totul de la zero. Am început într-o cameră de hotel.”

Ulterior, partea administrativă a devenit „puţin obositoare” şi a vrut să aibă parte de diversitate, de aceea a preluat conducerea diviziei de telecom, media şi tehnologie pe regiune.

S-a remarcat însă, în 2013, când a cumpărat o vilă de patrimoniu din inima Bucureștiului, întinsă pe mai bine de 1.000 de metri pătrați, pentru trei milioane de euro. De unde a avut atâția bani? Documentele care atestă tranzacția arată ”venituri din surse proprii”.

”Am avut trei contracte în viața mea, ca angajat. Veți vedea că am primit bani doar din aceste contracte (UBS, McKinsey, BCG) și că toate taxele au fost plătite. (…) Am o casa în care stau pe care am cumpărat-o din economii și un credit” a fost reacția lui Andrei Caramitru.

De restul banilor, Andrei Caramitru a făcut rost printr-un credit bancar luat chiar în ziua parafării actelor.

CV Andrei Caramitru

42 de ani

 Este cel mai mare dintre cei trei fii ai actorilor Ion Caramitru şi Micaela Caracaş

 A absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” (specializarea matematică- fizică) şi şi-a continuat studiile universitare în domeniul finanţelor la Universitatea din Geneva (Elveţia)

 Şi-a început cariera în Geneva, ca asociat în cadrul băncii elveţiene UBS

 A lucrat 16 ani pentru McKinsey, una dintre cele mai influente firme de consultanţă în management strategic din lume, unde cea mai înaltă poziţie a fost de senior partner (responsabil de divizia de telecom, media şi tehnologie în Europa de Est). În 2007, a pus bazele biroului McKinsey de la Bucureşti

 Timp de un an şi jumătate a lucrat pentru firma de consultanţă Boston Consulting Group, ca partener pe o divizie responsabilă de zonele Austria, Germania, Europa Centrală şi de Est

 Din 2018, este antreprenor; a fondat compania IT Kessel Run Ventures cu sediul în Olanda, care oferă servicii online

 Are doi copii, o fetiţă de 2 ani şi jumătate şi un băiat de 12 ani

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei