Ce trebuie să facă o persoană când are simptome de COVID-19. Ministrul Nelu Tătaru a explicat procedura pas cu pas, în direct pe B1 TV (VIDEO)

Ce trebuie să facă o persoană când are simptome de COVID-19. Ministrul Nelu Tătaru a explicat procedura pas cu pas, în direct pe B1 TV (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a explicat pas cu pas, joi seară, cum trebuie să procedeze o persoană în momentul în care prezintă o simptomatologie similară cu cea specifică bolii infecțioase COVID-19, pentru a vedea dacă este pozitivă sau nuși pentru a acționa în consecință.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Procedura de urmat atunci când prezentăm simptome de COVID-19. Ministrul Nelu Tătaru, explicație pas cu pas, în direct pe B1 TV

Întrebat de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, ce trebuie să facă un om care manifestă simptome de COVID-19, Nelu Tătaru a răspuns: „Haideți să o luăm de la început. În momentul în care prezintă simptome respiratorii sau febră, regula ar trebui să fie aceea de autoizolare și regăsirea celui mai bun prieten, cum spuneam și la începutul acestei pandemii, medicul de familie. Medicul de familie este cel care poate depista într-o definiție de caz necesitatea unei testări și necesitatea unui tratament acasă sau în izolare la spital. Deciziile se iau împreună. (…) Iei legătura cu medicul de familie, împreună decidem ce facem. Mergem la o testare, că întrunim toate defințiile de caz, sau facem un tratament acasă, sau împreună cu medicul decidem să mergem la o Unitate de Primire Urgențe, sau la Infecțioase”.

„După ce am făcut acel test, așteptăm acasă, în izolare, rezultatul. Avem un test pozitiv – solicităm 112 și mergem direct la Boli Infecțioase, nu mai mergem la Primire Urgențe, nu mai mergem la alte spitale. Suntem deja confirmat pozitiv, solicităm 112, mergem la Boli Infecțioase, la un spital dedicat COVID. Când se ajunge acolo suntem consultați – suntem simptomatic, se ia o decizie de internare în maxim 48 de ore, conform legii. Se fac evaluări complete până în 48 de ore. Medicul curant este cel care ia decizia prelungirii sau nu a izolării, sau a spitalizării, cum îi spunem noi. Atunci, trebuie un aviz de la Direcția de Sănătate Publică de prelungire a acestei spitalizări. Dacă se consideră că pacientul are simptome ușoare sau e asimptomatic și se decide izolarea lui la domiciliu, la fel, se ia un aviz de la DSP”, a adăugat Nelu Tătaru.

Întrebat cum se ia decizia privind spitalizarea sau, după caz, izolarea la domiciliu, ministrul Sănătății a precizat: „Acele 48 de ore cerute atunci când a fost proiectul legislativ personal le-am cerut, din mai multe considerente. Primul considerent era pentru a pregăti pe cei de acasă, dacă există condiții în care cel care este deja pozitiv să se întoarcă. Un alt considerent era pacientul în sine, ca evaluare a lui. Avem niște evaluări uzuale. După ce facem aceste investigații, medicul curant este cel care își face o idee de diagnostic și o conduită de urmat. Se uită și în istoricul pacientului. Medicul curant este cel care decide prelungirea spitalizării sau izolarea în spital, sau izolarea la domiciliu până la 14 zile, sau într-un spațiu adecvat dacă pacientul nu vrea să meargă acasă, vrând să nu ducă riscul către persoane în vârstă, către copii sau familie. Orice decizie e urmată de un aviz al DSP. (…) În Ordinul ministrului Sănătății 555 sunt date toate spitalele COVID din această țară”.

De la izbucnirea crizei sanitare, în România au fost depistate aproape 130.000 de cazuri de COVID-19. Grupul de Comunicare Strategică a precizat că 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:28 - Când trebuie să renunți la cauciucurile de vară și să le montezi pe cele de iarnă. Ce spune legea
18:26 - Panourile fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI