CORONAVIRUS | A doua zi cu peste 2.000 de cazuri de COVID-19 în România: 557 de pacienți sunt internați la terapie intensivă și alți 37 au decedat

CORONAVIRUS | A doua zi cu peste 2.000 de cazuri de COVID-19 în România: 557 de pacienți sunt internați la terapie intensivă și alți 37 au decedat
Foto: Inquam Photos / George Călin

România înregistrează a doua zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri de coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite, joi, căîn ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 2.086 de cazuri de infectare, dintr-un total de 25.797 teste care au fost prelucrate în același interval. Alte 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv la retestare. 557 de pacienți cu COVID-19 sunt internați, în prezent, în stare gravă, la terapie intensivă. Totodată, de miercuri până joi, 37 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat.

O nouă zi cu peste 2.000 de cazuri de coronavirus în România

Astfel, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în România au fost confirmate 129.658 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată,103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.

Bucureștiul a înregistrat cele mai multe infectări. Topul este completat de Iași, Constanța, Bacău, Cluj și Teleorman.

Bilanțul deceselor, la nivel național a ajuns la 4.862, cu 37 de victime raportate în intervalul 30 septembrie, ora 10.00 – 1 octombrie, ora 10.00. Este vorba despre 28 bărbați și 9 femei, care prezentau și alte comorbidități și care erau internați în unități medicale din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

557 de pacienți sunt internați, în prezent, în secțiile de terapie intensivă

În acest moment, în spitalele de profil din România sunt internați 7.617 pacienți cu coronavirus, dintre care 557 se află în stare gravă, în secțiile de terapie intensivă.

De la debutul crizei sanitare și până în acest moment, au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.

De asemenea, în prezent, pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 depersoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 2 persoane.

Autoritățile mai transmit că, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, în cursul zilei de miercuri, două infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Situația infectărilor cu coronavirus în rândul românilor din afara țării

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.701 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

Totodată, de la începutul pandemie și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`