Alegeri locale 2020: Cum s-au împărțit mandatele de președinți de Consilii Județene între PSD și PNL, potrivit numărătorilor paralele

Alegeri locale 2020: Cum s-au împărțit mandatele de președinți de Consilii Județene între PSD și PNL, potrivit numărătorilor paralele

În urma rezultatelor paralele, realizate de reprezentanții partidelor politice în seciile de vot, PNL ar fi câștigat 15 mandate de președinți de Consilii Județene. Pe de altă parte PSD mizează pe câștigarea conducerii Consiliilor Județene din 17 județe

Astfel liderii PNL sunt încrezători că vor câștiga mandatele de președinți de CJ în Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Giurgiu, Iași,Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea.

PSD dă ca sigură pe baza datelor provenite de la reprezentanții partidului în secțiile de votare câștigarea președinției Consiliilor Județene în: Argeș, Bistrița-Nîsîud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj,Hunedoara, Mehedinți, Neamț, Olt, Teleorman, Tulcea, Vaslui.

UDMR ar câștiga cel puțin patru mandate de președinte de CJ, în Harghita, Covasna, Mureș și Satu Mare, potrivit rezultatelor neoficiale.

O surpriză ar urma să aibă loc în Timiș, unde președinția CJ va fi câștigată de Cristian Moș, candidatul USR PLUS.

Cum se împart mandatele președinților de CJ

Potrivit rezultatelor paralele, mandatele pentru președinția Consiliilor Județene vor fi împărțite astfel:

În județul Alba:Ion Dumitrel, candidat din partea PNL

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.15 – Liberalul Ion Dumitrel este până acum pe primul loc, detașat, pe lista candidaților pentru funcția de președinte Consiliu Județean. PNL câștigă bătălia pentru majoritatea în Consiliul Județean Alba, cu 51,03%.

În județul Alba nu se produce așadar, niciomsurpriză în condițiile în care Ion Dumitrel conduce CJ Alba din ianuarie 2005, urmându-i în funcţie liberalului Teodor Atanasiu. Ion Dumitrel este singurul preşedinte de consiliul judeţean ales în 2012 ales din partea PDL. După ce Liberalii s-au unit forţat cu PDL, Ion Dumitrel a devenit unul dintre liderii importanți ai PNL.

În județul Arad: Iustin-Marinel Cionca-Arghir, candidat din partea PNL

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.20 – Iustin Cionca a candidat pentru al doilea mandat, iar PNL a obținut peste 50% din voturi.

„Pot să vă spun că PNL are 55 de primari din 78 în judeţul Arad, ceea ce arată un rezultat excelent”, a declarat Cionca

Liberalul câștigă al doilea mandat consecutiv în fruntea CJ, după ce anterior a exercitat funcția de deputa, în perioada 2008-2012.

În județul Argeș: Ion Mânzână (PSD)

Fost senator şi fost deputat, Ion Manzana, va exercita în premieră mandatul de președinte de CJ. Anterior a exercitat funcția de vicepreşedinte al CJ Argeş. El a devenit președinte al PSD Argeș, după ce a învins-o în alegerile interne din ianuarie 2020 pe Marianei Dinu, administrator al CJ Argeş.

În Bacău: Valentin Ivancea(PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 14.55 – Valentin Ivancea (PSD) a câştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, potrivit unei numărători paralele finale.

Ivancea a întrunit 38,75% dintre voturi, în timp ce candidatul Alianţei PNL USR PLUS, liberalul Ionel Palăr, a obţinut 27,6%.

Candidatul PSD, Valentin Ivancea, a reușit să-l învingă pe Ionel Palar (PNL) și a câștigat Președenția Consiliului Județean Bacău.

Valentin Ivancea este pentru prima dată în politică, el lucrând 25 de ani în funcții de conducere din sistemul Rezervelor Statului.

În Bihor: Ilie Bolojan (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.09 – Candidatul PNL Ilie Bolojan are 69,35% din voturile pentru președinția Consiliului Județean Bihor, iar PNL – 64,37% din voturile pentru consilierii județeni, arată rezultatele parțiale ale alegerilor locale.

Procentele reflectă voturile după numărarea a 12% din totalul cele 655 de secții de vot din Bihor.

După trei mandate de primar la Oradea, Ilie Bolojan a candidat în pemieră pentru șefia Consiliului Județean. În locaul său, pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ a fost nominalizat viceprimarul Florin Birta.

În Bistrița-Năsăud:Radu Moldovan (PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.11 – Radu Moldovan (PSD) a obținut funcția de președinte al CJ, cu 51,75%.

Radu Moldovan este președinte al CJ din 2012. Anterior a exercitat funcția de deputat și este unul dintre liderii vechi ai PSD.

A fost apropiat de conducerile PSD încă din vremea în care partidul era condus de Mircea Geoană, pe care l-a susținut fătiș la celebrul congres în care acesta l-a învins pe Adrian Nastase.

În timpul presedintelui de partid Victor Ponta, a fost făcut purtator de cuvânt al PSD. După ce Dragnea a preluat partidul bunele relatii s-au păstrat si fostul consilier al lui Moldovan, Daniel Suciu a ajuns seful grupului parlamentar al PSD în vremea controversatelor modificari din Parlament la legile justiției

În Botoșani:Doina Federovici,(PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.11 – Doina Federovici (PSD) a obținut victoria la alegerile locale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani.

Candidatul PSD a acumulat 65.426 voturi din totalul celor 145.931 voturi valabil exprimate, în timp ce reprezentantul PNL a beneficiat de susținerea a 50.725 de alegatori.

Exercită în premieră funcția de președinte al CJ. Anterior, a exercitat două mandate succesive de senator și, în timpul în care președintele PSD a fost Liviu Dragnea, a fost considerată unul dintre cei mai influenți lideri ai CEX-ului.

În Brașov:Adrian Veștea (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.15 – Adrian Veștea (PNL) a câștigat șefia forului județean, cu 46,35%.

Va exercita pentru a doua oară mandatul de președinte al CJ Brașov. Anterior a exercitat funcția de primar al localității Râșnov.

În Brăila:Francisk Iulian Chiriac (PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.17 – Președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a câștigat al doilea mandat la conducerea instituției cu scorul de 50,63%, potrivit numărătorii social-democraților în 136 de secții din totalul de 140.

Totodată, la Consiliul Județean, PSD are 47,72%, PNL – 26,41%, PMP – 6,85% și USR PLUS – 5,66%, cu mențiunea că USR PLUS nu va intra în CJ, deoarece nu a reușit să atingă pragul de 7%, cât este necesar unei alianțe electorale

Este președinte al CJ Brăila din 2016, nu și președinte al PSD Brăila. În martie 2019, când a fost organizată conferinţa extraordinară de alegeri, întâmplător sau nu, Chiriac nu s-a înscris în cursa pentru conducerea partidului şi l-a lăsat să candideze doar pe preşedintele interimar al PSD Brăila din acel moment, senatorul Ion Rotaru.

În Buzău:Petre Emanoil Neagu (PSD+ PRO România)

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.55 – Social-democrații domină Consiliul Județean. Președintele actual, Petre Emanoil Neagu, a obținut 60,37%, urmat de liberalul Cristinel Romanescu, cu 17,28%, Ștean Gabriel Ionică (USR-PLUS), cu 10,93%, și Adrian Mocanu (PMP), cu 5,78%.

La Consiliul Județean, Alianța PRO Buzău (PSD-PRO România) a obținut 60,05%, Partidul Național Liberal 16,38%, Alianța USR-PLUS 11,20%, Partidul Mișcarea Populară 8,13%, iar Alianța Liberalilor și Democraților 4,23%.

Este președinte al CJ din 2015. El a fost ales atunci prin vot secret, în şedinţa extraordinară a CJ Buzău, organizată la doar 48 de ore după demisia lui Cristi Bîgiu.

El a fost preşedinte al PNL Buzău în perioada 2005 – 2008, atunci când făcea echipă la conducerea filialei cu Cristi Bîgiu, fostul preşedinte al CJ. Petre Emanoil Neagu a ocupat funcţia de preşedinte interimar al CJ Buzău din data de 19 decembrie 2014, atunci când fostul preşedinte, Cristi Bîgiu, a fost suspendat din cauza problemelor pe care le are în justiţie.

În Caraș-Severin:Romeo Dunca (PNL)

Romeo Dunca este un potent om de afaceri din Timișoara, cu interese financiare în Caraș Severin, apropiat de actualul ministru de Interne, Marcel Vela. El va exercita în premieră mandatul de președinte de CJ.

În Călărași: Vasile Iliuță (PSD)

Vasile Iliuță (PSD) a obținut un nou mandat la șefia forului județean, cu 44,56%.

În Cluj: Alin Tișe (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.40 – La Consiliul Județean, câștigător a fost PNL, Alin Tișe obținând un nou mandat de președinte al CJ.

După numărarea a voturilor din 228 de secţii de votare din judeţ din totalul de 665, Alin Tişe a obţinut, conform numărătorii PNL, 49,40% din voturi. El este urmat de candidatul PSD, Alexandru Cordoş, cu 14,4%, de cel al UDMR, Vakar Istvan, cu 11,23%, şi de candidatul USR PLUS, Cătălin Sălăgean cu 8,40%.

Va exercita pentru a treia oară funcția de președinte al CJ Cluj. Prima oară a fost președinte al CJ în perioada 2008-2012, ulterior a fost ales senator, iar din 2016 a revenit la conducerea CJ Cluj.

În Constanța:Mihai Lupu, (PNL)

Este ales pentru prima dată președinte al CJ Constanța. Anterior a exercitat două mandate de deputat.

În Covasna:Tamás Sándor, (UDMR)

A câștigat al patrulea mandat de președinte al CJ Covasna.

În Dâmbovița:Corneliu Stefan, ( PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.45 – Corneliu Ştefan a obținut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

„Le mulţumesc dâmboviţenilor pentru încrederea acordată. Le mulţumesc şi colegilor mei. Voi fi alături de toţi dâmboviţenii, de toate proiectele pe care le-am propus pentru dezvoltarea judeţului. Am avut cea mai curată campanie electorală. A fost o campanie electorală bazată pe proiecte. Nu am cedat presiunilor. Nu am făcut alianţe obscure. Am făcut alianţă doar cu dâmboviţenii”, a spus preşedintele al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Exercită în premieră președinția CJ. Anterior a fost deputat. Corneliu Ștefan a fost ales, în ianuarie,să conducă organizația PSD Dâmbovița, după ce fostul lider Rovana Plumb pierzându-și astfel locul.

În Dolj:Cosmin Vasile (PSD)

Cosmin Vasile a ocupat până acum funcţia de vicepreşedinte al CJ Dolj.

În Galați: Costel Fotea (PSD)

Exercită al doilea mandate de președinte de CJ.În perioada 2012-2016 a fost county-manager în cadrul Consiliului Judeţean Galaţi, iar înainte de asta a avut rezultate deosebite, vreme de aproape un deceniu, ca manager al Spitalului din Târgu Bujor.

În Giurgiu:Dumitru Beianu (PNL)

A mai exercitat funcția de președinte al CJ Giurgiu în perioada 2008-2012 . Înainte de alegerile locale dina cest an a fost secretar de stat la Ministerul Mediului.

În Gorj: Cosmin Popescu (PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.42 – Social-democratul Cosmin Popescu a câştigat un nou mandat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, el obţinând 66.109 voturi, respectiv 43,75% din totalul celor 151.090 exprimate la nivelul întregului judeţ.

Pe locul doi s-a clasat candidatul PNL, Iulian Popescu, cu 46.764 de voturi, respectiv 30,95%, pe trei Alin Văcaru (Pro România) cu 8.578 de voturi – 5,7%, şi pe patru Nicolae Daviţoiu (PMP) cu 8.221 de voturi, respectiv 5,44%.

Câștigă pentru a doua oară președinția CJ Gorj, pe care o exercită din 2016.

În Harghita:Csaba Borboly (UDMR)

A obţinut un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita.Borboly Csaba se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, unul dintre acesta fiind obţinut în mod direct, prin votul cetăţenilor.

ÎnHunedoara:Laurentiu Nistor (PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.42 – Laurențiu Nistor, președintele organizației PSD Hunedoara a fost ales președinte al Consiliului Județean, potrivit numărătorii paralele realizate de social – democrați.

Șeful PSD Hunedoara exercitat două mandate ca deputat, întrerupte în 2016 de o scurtă şedere pe fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean.

În Ialomița: rezultat nesigur

În Iași: Costel Alexe (PNL)

Va exercita pentru prima dată mandatul de președinte al CJ Iași. Anterior, ministrul Mediului a fost deputat la al doilea mandat.

În Ilfov: nu există un câștigător clar

În Maramureș:Ionel Bogdan, PNL

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.50 – Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, candidatul PNL Ionel Bogdan a totalizat 34,42%, Gabriel Zetea, Coaliţia pentru Maramureş – 32,22% ; Romeo Dobocan PMP – 9,99%; Vlad Emanuel Duruş, candidatul USR PLUS – 8%.

Din cel 179.170 de voturi valabil exprimate pentru Consiliul Judeţean Maramureş PNL a obţinut 31,6%, Coaliţia pentru Maramureş – 25,2%; PMP – 11,5%; USR – 7,8%; PRO România – 5,7% şi UDMR – 4,85%.

Gabriel Zetea a câștigat al doilea mandat consecutiv la președinția CJ Maramureș.

În Mehedinți:favorit ar fi Aladin Georgescu (PSD)

Și Aladin Georgescu face parte din categoria liderilor PSD care câștigă un nou mandat în fruntea CJ. Acesta exercită conducerea CJ Mehedinți din anul 2015.

În Mureș: Péter Ferenc (UDMR)

Nici în județul Mureș deznodământul alegerilor locale nu a lăsat loc surprizelor, cel puțin așa indică rezultatele paralele. Candidatul UDMR,Péter Ferenc, ar fi obținut un nou mandat în fruntea CJ.

În Neamț:Ionel Arsene a câștigat (PSD)

Considerat unul dintre baronii PSD apropiat de fostul lider al partidului Liviu Dragnea, potrivit rezultatelor parțiale, neoficiale, Ionel Arsenie a câștigat un nou mandat la conducerea CJ.Ionel Arsene a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ în urma alegerilor locale din iunie 2016 când a deschis lista consilierilor judeţeni PSD, el fiind şi preşedinte al organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni din anul 2010.

În Olt: Marius Oprescu, (PSD)

PSD se menține pe poziții și în județul Olt. AiciMarius Oprescu, câștigă un nou mandat de președinte de CJ. El afost înscăunat în ianuarie șef al PSD Olt cu binecuvântarea baronului Paul Stănescu.

În Prahova:Iulian Dumitrescu, candidatul PNL-USR-Plus

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.03 – Potrivit rezultatelor parțiale, Iulian Dumitrescu, candidatul Alianței PNL-USR-Plus, a câștigat președinția Consiliului Județean Prahova.

Acesta l-a învins pe candidatul Alianței PSD-Pro România-PPUSL, Bogdan Toader, care și-a încheiat astfel mandatul.

Iulian Dumitrescu va exercita în premieră funcția de președinte de CJ. Anteior acesta s-a remarcat printr-o lungă activitate în Parlamentul României, exercitând două mandate consecutive de senator.

Satu Mare:Pataki Csaba (UDMR)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.28 – La numărarea voturilor din 325 din cele 337 secții de votare (circa 96%), candidatul UDMR la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a obținut 50.212 voturi, fiind urmat de candidatul PNL, Adrian Cozma, cu 34.981 de voturi.

Își menține mandatul la conducerea CJ Satu Mare, mandat pe care l-a câștigat în anul 2016. Anterior acesta a fost senator UDMR.

La Sălaj, președința CJa fost câștigată de Dinu Iancu-Salajanu (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.20 – Liberalul Dinu Iancu Sălăjanu a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj.

Dinu Iancu Sălăjanu a obținut circa 36% din voturi, el fiind urmat de candidatul PSD, Florin Florian, cu 27%, și cel al UDMR, Robert Szilagyi, cu aproape 20% din voturi.

Pentru prima dată în istorie, un liberal va conduce Consiliul Județean Sălaj. Dinu Iancu Sălăjanu a reușit să îl bată pe candidatul PSD, Florin Florian, dar și pe candidatul UDMR, Szilágyi Róbert István.

Sibiu: Daniela Cîmpean (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.30 – Alegerile de duminică păstrează în funcţie pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, liberala Daniela Cîmpean.

La rândul ei câștigă al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Sibiu.

Suceava:Gheorghe Flutur (PNL)

UPDATE, 28 septembrie, ora 9.55 – Liberalul Gheorghe Flutur a câştigat al doilea mandat consecutiv la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, potrivit rezultatelor parțiale. Pe locul doi s-a clasat Mirela Adomnicăi (PSD), aceasta fiind urmată de Bogdan Codreanu (PMP).

Presedintele PNL Suceava,Gheorghe Flutur, ar fi obținut un alt mandatla Consiliul Judetean.

Teleorman:Adrian Ionuț Gâdea (PSD)

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.30 – Candidatul PSD la șefia CJ Teleorman a câștigat alegerile, conform numărătorii parțiale, cu 42,93% din voturi. Candidatul PNL, Eugen Pârvulescu, a obținut 40,8% din voturi, iar pe locul trei este Mihai Iordan (USR-Plus) cu 3,87%.

Adrian-Ionuț Gâdea a fost ales în 2016deputat în județul Teleorman, pe listele Partidului Social Democrat. În 21 ianuarie 2017 a demisionat pentru a ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.De asemenea, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, funcţie pe care a părăsit-o după ce a câştigat un mandat de deputat, pe listele PSD, la alegerile din decembrie.

Timiș: Alin Nica, din partea PNL

UPDATE, 28 septembrie, ora 11.31 – La votul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, liberalul Alin Nica este pe primul loc cu 39% în timp ce useristul Alin Moș – 20%.

Dacă numărătoarea paralelă se dovedește a fi una corectă, Cristian Moș ar aduce pentru USR PLUS prima victorie la președinția unui CJ.

În Tulcea: Horia Teodorescu(PSD)

Este unul dintre cei mai vechi lideri ai PSD. Poreclit „baronul peștilor”.acesta exercită din 2012 funcția de președinte al CJ Tulcea.

Vaslui: Dumitru Buzatu (PSD)

Se menține la rândul său la conducerea CJ pentru încă un mandat. Dacă numărătoarea paralelă a partidelor se dovedește a fi adevărată în ceea ce privește pierderea mandatului de către Marian Oprișan,Dumitru Buzatu ar deveni cel mai vechi baron al PSD.

Vâlcea:Cristian Buican (PNL)

Președintele PNL Vâlcea ar urma să exercite pentru prima dată funcția de președinte al CJ. Anterior acesta a fost ales în anul 2016 deputat.

Vrancea: Senatorul Cătălin Toma, PNL

UPDATE, 28 septembrie, ora 10.24 – După numărarea voturilor din 356 de secții (din totalul de 359 din județ), candidatul PNL-USR-PLUS, Cătălin Dumitru Toma, a câștigat președinția Consiliului Județean Vrancea, cu 44,4% din voturi (64.253 la număr), în vreme ce Marian Oprișan (PSD) a obținut doar 40,5% din voturi (58.566 la număr).

Ar fi o premieră pentru PNL, reușind pentru prima dată să câștige în județul Vrancea președinția CJ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)