Raed Arafat: Avem în permanență ocupate 50% din paturile de la ATI pentru pacienții cu coronavirus. E posibil să ajungem să avem secțiuni destinate COVID chiar și în spitalele de urgență (VIDEO)

Raed Arafat: Avem în permanență ocupate 50% din paturile de la ATI pentru pacienții cu coronavirus. E posibil să ajungem să avem secțiuni destinate COVID chiar și în spitalele de urgență (VIDEO)
Foto: Hepta.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că aproximativ 50% din paturile din secțiile de Terapie Intensivă destinate pacienților cu coronavirus sunt constant ocupate. Unii bolnavi sunt transferați de la o unitate medicală la alta, pentru că sunt zone mai afectate de epidemie decât altele. Arafat a precizat că în București și câteva localități chiar se întâmplă ca această capacitate din secțiile ATI să ajungă la limită sau chiar spre zero, din cauza numărului mare de pacienți.
Secretarul de stat a mai afirmat că dacă numărul de pacienți cu coronavirus va crește substanțial, se va ajunge la deschiderea de secții COVID în spitalele generale, cele de urgență. Asta va însemna o scădere a capacității de tratare a cazurilor non-COVID care necesită intervenție într-un anumit interval de timp, în favoarea cazurilor critice de COVID-19.

Raed Arafat: „Dacă avem aproximativ 1.000 de paturi, să zicem, la ATI destinate COVID, acum avem în permanență 50% ocupate cu pacienți”

Întrebat la ce cifre să ne așteptăm în bilanțul epidemiei de coronavirus și care este pragul până la care rezistă sistemul medical românesc, secretarul de stat a răspuns: „Noi vemem că e o creștere. Nu mă lansez să dau cifre sau estimări, că rămân estimări până vedem cum evoluează. Noi vedem că sunt 1.400 – 1.600, deci e posibil să continue creșterea asta. Problema e reflectarea pe Terapie Intensivă. Dacă avem aproximativ 1.000 de paturi, să zicem, la ATI destinate COVID, acum avem în permanență 50% ocupate cu pacienți. Asta trebuei să ne atragă atenția. Creșterea înseamnă că mai multe zone vor fi blocate. Chiar dacă ai o zonă mai puțin afectată cu mai multe paturi, într-o zonă foarte afectată înseamnă că vei ajunge la capacitate foarte limitată sau zero, cum se întâmplă des în București și câteva localități”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Raed Arafat: „E posibil să ajungem chiar în spitalele generale, în cele de urgență, să avem secțiuni destinate COVID”

Arafat a precizat apoi că s-ar putea ajunge la deschiderea de secții speciale COVID în spitalele generale, dacă presiunea pe sistemul sanitar va crește din cauza numărului tot mai mare de cazuri intermediare și grave: „Aici intervine problema de adaptare. Dacă vedem că numărul contină să crească, va trebui să alocăm mai multe paturi ATI, pe lângă facilitățile pregătite în ultima perioadă. Asta înseamnă că e posibil să ajungem chiar în spitalele generale, în cele de urgență, să avem secțiuni destinate COVID. Deci asta ar fi o etapă la care se poate ajunge dacă presiunea pe sistem va crește”.

Raed Arafat a explicat apoi că deschiderea de secții speciale COVID în spitalele generale va însemna o scădere a capacității de tratare a cazurilor non-COVID care necesită intervenție într-un anumit interval de timp: „Va fi un impact chiar național dacă vom avea 800 – 900 de cazuri în ATI. Însemană că suntem la limita limitelor. Asta înseamnă că sunt mai mulți oameni care au nevoie de internare, înseamnă impact pe sistemul sanitar. Nu înseamnă că sistemul sanitar se va transforma integral pentru COVID, că vor rămâne cazurile de urgență și cele ce pot fi tratate într-un anume interval de timp, numai că capacitatea sistemului de a trata astfel de cazuri va scădea în favoarea cazurilor critice ce vor apărea din cauza infecției cu SARS-CoV-2”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`