Procurorii DIICOT București și polițiștii de la Crimă Organizată efectuează, miercuri dimineață, 11 percheziții în Târgoviște, arată un comunicat de presă de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Sunt vizate 15 persoane din Clanul Ghenosu, suspecte de proxenetism și șantaj.
Activitatea infracțională a grupului era coordonată de către învinuitul Ghinea Florin Nicolae, zis Ghenosu, lider al lumii interlope dâmbovițene, din penitenciarul în care acesta se află încarcerat, personal sau prin intermediul altor persoane.
Potrivit comunicatului, membrii grupului infracțional organizat au acționat pe raza județului Dâmbovița, recrutând 10 persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 19-30 de ani, cărora le-au asigurat protecția în vederea practicării prostituției de lux pe teritoriul Irlandei.
Membrii grupări au obținut astfel suma de aproximativ 550.000 de euro.
De asemenea, gruparea este acuzată de exercitarea de acte de violență extremă asupra a 10 părți vătămate pentru a le determina să plătească importante sume de bani cu titlul de „taxă de protecție” sau dobânzi la împrumuturi în valoare de 250.000 de euro.
Procurorii DIICOT au instituit sechestrul asigurator asupra a 5 autoturisme de lux aparținând membrilor grupării.
Cercetările au foste efectuate împreună cu polțiștii din cadrul BCCO Ploiești și cu sprijinul lucrătorilor din cadrul GMIJ „Matei Basarab” Ploiești.