Concurență mare pentru Donald Trump! Vladimir Putin a fost și el nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Care sunt argumentele

Concurență mare pentru Donald Trump! Vladimir Putin a fost și el nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Care sunt argumentele
Foto: Hepta - Alexei Druzhinin

După Donald Trump, și Vladimir Putin a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace în 2021. Scriitorul rus Serghei Komkov a făcut propunerea, potrivit agenției EFE, citată de Agerpres.

„Propunerea a fost trimisă pe data de 9 septembrie, iar pe 10 a fost primită de comitetul Nobel de la Oslo”, a declarat scriitorul Serghei Komkov, în cadrul unei conferințe de presă.

Vladimir Putin a fost nominalizat înaintea lui Donald Trump, susține scriitorul, care și-a și justificat decizia.

„Ca lider al uneia dintre principalele țări ale lumii, el face un efort maxim pentru menținerea păcii și a liniștii nu doar pe teritoriul propriei țări, ci contribuie activ la soluționarea pașnică a confliectelor izbucnite pe planetă”, a dezvăluit Komkov.

Vladimir Putin, „atașat de valorile religioase”

Vladimir Putin a dispus trimiterea de ajutoare în timpul pandemiei COVID-19 în circa 30 de țări, printre careSUA, China, Italia și Iran, a punctat Komkov. În plus, un alt argument este atașamentul față de valorile religoase, incluzând cuvântul „Dumnezeu” în Constituție, susține scriitorul.

Liderul rus a mai fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace și în 2014. La acea vreme, neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice, pentru evitarea unei intervenții militare occidentale a reprezentat argumentul.

Donald Trump, recunoscător celor care l-au nominalizat

Nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2021, Donald Trump i-a sunat pe cei doi deputați scandinavi care au venit cu inițiativa. Oficialii Jacobsson și Tybring-Gjedde au făcut dezvăluirea.

Donald Trump i-a contactat pe cei doi scandinavi pentru a le mulțumi pentru propunere, informează TimesOfIsrael.

Cei doi oficiali nordici l-au propus la începutul lunii septembrie pe Donald Trump pentru Premiul Nobel 2021, pentru rolul pe care l-a avut în acordul de normalizare dintre Israel și Emiratele Arave Unite, dar și pentru eforturile sale de apropiere dintre Serbia și Kosovo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`