Belgia a scurtat izolarea. Nu va mai fi obligatorie nici purtarea măştilor în spaţii deschise

Belgia a scurtat izolarea. Nu va mai fi obligatorie nici purtarea măştilor în spaţii deschise
Sursa foto: Pixabay

Chiar dacă numărul cazurilor este în creștere, Belgia relaxează măsurile impuse de pandemiade coronavirus, conform Reuters.

Se pare că masca nu va mai fi obligatorie înspaţiile deschise, iar perioada de autoizolare a celor care au intrat în contact cu persoane infectate se va reduce la şapte zile.

“Portul măştii este foarte important în gestionarea epidemiei. Cu toate acestea, nu are rost să îl impune peste tot, în permanenţă”,a spusSophie Wilmes.

Până acum, măştile erau obligatorii şi în aer liber la Bruxelles, potrivit Protv.

Belgia a avut unul dintre cele mai grave bilanțuri din lume, deaproape 10.000 de decese cauzate de infecția cu Covid-19.

“Situaţia epidemiologică nu evolează favorabil”,a mai precizatWilmes.

Chiar dacăsituația nu este stabilă, măsurile nu sunt mai severe.

Oamenii vor putea participa la evenimente cu 200 de participanţi în spaţii închise sau 400 în aer liber şi se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane fără măsuri de distanţare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`