Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că toate unitățile de învățământ din țarăîși suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, Edupedu.ro. Cu toate acestea, elevii își vor continua orele în mediul online, a precizat ministrul Anisie.
Școlile din toată țara vor fi închise timp de trei zile în preajma alegerilor locale din 27 septembrie. Autoritățile au luat această decizie pentru a avea timp să dezinfecteze corespunzător toate sălile de clasă în contextul crizei sanitare declanșată de noul coronavirus de tip SARS-CoV-2.
Ministrul educației, Monica Anisie a anunțat vineri că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie, adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegerile locale din acest an.
Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul.
În orice caz, înBucurești, unitățile școlare vor fi închise și joi, 24 septembrie.
Chiar dacă activitățile școlare vor fi suspendate fizic, astanu înseamnă că elevii nu vor face orele. Cursurile se vor muta în online în această perioadă.
“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat ministrul Monica Anisie.
Monica Anisie a explicat că luni şi marţi cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza şi dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral, pentru ca elevii să se poate întoarce în siguranță la școală.
Având în vedere că nu este o măsură luată de DSP, care să aibă la bază o anchetă epidemiologică, părinții copiilor de până la 12 ani nu pot cere zile libere plătite de stat de la serviciu, pe baza OUG 147/2020, pentru această perioadă, ca să poată supraveghea și susține copiii mici la activitățile online.
Anunțul ministrului vine după ce, în Capitală, Comitetul pentru Situații de Urgențăa decis cănu se fac cursuri timp de 4 zile, de pe 24 până pe 29 septembrie,în școlile în care sunt secții de votare.
Alegerile locale 2020 vo avea loc la data de 27 septembrie, în 18.783 secții de votare, majoritatea dintre acestea fiind organizate în instituții de învățământ.