Candidat PNL la o primărie din Vaslui: Mă lupt la Fălciu cu un întreg sistem mafiot

Candidat PNL la o primărie din Vaslui: Mă lupt la Fălciu cu un întreg sistem mafiot
Sursa Foto: Vremeanoua.ro

Titinel Ursu, candidatul PNL la Primăria Fãlciu, din județul Vaslui, susține că a făcut mari eforturi pentru ca primãria comunei în care locuiește săfie performantă, în așa fel încât oamenii să-și poatăridica nivelul de trai.

„Eu nu mã lupt doar cu primarul Moraru, mã lupt cu un întreg sistem mafiot”

La cei 47 de ani ai săi, Titinel Ursu este unul dintre cei mai importanți fermieri ai județului Vaslui. La un moment dat, Titinel Ursu a săpat din fonduri proprii un puțde mare adâncime în apropiere de propria locuințăși a construit o ciușmea, în așa fel încât sătenii săbea apăpotabilă, fărăa plăti vreun ban la stat pentru acest lucru.

Candidatul PNL la funcția de primar al comunei Fălciu și principalul adversar al actualului primar a afirmat că ar fi făcut mult mai multe lucruri pentru localnici dacă nu ar fi fost împiedicat de cei aflați la conducere.

Conform sătenilor, viceprimarul și Consiliul Local de acolo sunt mai mult de decor. Actualul primar ar fi condus destinele acestei comunități cu mânăde fier, împiedicând comuna să se dezvolte la adevăratul ei potențial.

Titinel Ursu a declarat că, în ultimii ani, locuitorii Fălciului s-au confruntat cu situații grave care au demonstrat cădirecția în care merge comuna este una greșită, iar administrația lui Moraru trebuie sădea cu subsemnatul în fața organelor statului.

„În ultimii ani, în calitate de consilier local, mi s-au propus sume de bani pentru a fi de acord cu vânzarea dispensarului către un apropiat al primarului. Am reușit, datorităunei experiențe personale, să-i oblig pe cei de la primărie săsemneze contracte cu oamenii din sat, pentru furnizarea de apă. Pânăîn acel moment, la primărie se ținea o contabilitate paralelă, de pe urma căreia banii oamenilor nu intrau în conturile instituției, ci în buzunarele unor funcționari. Știind cănu accept compromisurile și combinațiile lor, un consilier local PSD m-a sunat și mi-a divulgat tot sistemul șpăgilor de angajare la after-school-ul primăriei. De asta eu spun tuturor, căaici, la Fălciu, nu mălupt doar cu primarul Neculai Moraru, ci cu un întreg sistem mafiot. Lor le este teamănu căvor pierde alegerile, pentru căștiu și ei căașa se va întâmpla, le este teamăde ce se va descoperi dupăce voi veni eu la primărie. A doua zi de la instalare, voi solicita un audit extern, ca lumea săștie cât s-a furat din banul public. Abia după ce vom afla proporțiile furtului, vom angaja oameni competenți, cu care săne apucăm de treabă, pentru căîn comuna noastrăsunt foarte multe de făcut, avem foarte multe obiective pe care ni le-am fixat, iar principalul este crearea locurilor de muncă. Vin din mediul privat și știu cât de important este ca o comunitate săbeneficieze de cât mai multe locuri de muncă”, a explicat Titinel Ursu pentru site-ul Vremeanoua.ro.

Comandat: Partidul National Liberal – Filiala Teritoriala Vaslui
Realizat: ANCORE MEDIA SRL
Cod AEP 21200012

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)