Elevii cer Ministerului Educației să urgenteze livrarea manualelor pentru clasa a VIII-a: ”Orice zi fără materialele necesare învăţării, reprezintă o zi de şcoală irosită”

Elevii cer Ministerului Educației să urgenteze livrarea manualelor pentru clasa a VIII-a: ”Orice zi fără materialele necesare învăţării, reprezintă o zi de şcoală irosită”

Consiliul Național al Elevilor face apel la Ministerul Educației să urgenteze procedurile de livrare a manualelor pentru elevii de clasa a VIII-a. Reprezentanții elevilor atrag atenția asupra faptului că cei din anul terminal al ciclului gimnazial vor avea foarte mult de suferit dacă nu vor primi în curând manualele, „vor avea parte de o învăţare lacunară, care va afecta în mod direct procesul de deprindere a competenţelor” necesare elevilor care urmează să susțină Evaluarea Națională, după cum se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului, citat de Agerpres.

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației să urgenteze livrarea manualelor pentru clasa a VIII-a

Reprezentanții elevilor acuză Ministerul că a tergiversat organizarea licitațiilor pentru manuale.

„Manualele şcolare încă nu au ajuns la colegii noştri de clasa a 8-a, în ciuda faptului că a trecut deja prima săptămână de şcoală. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a tergiversat organizarea licitaţiilor pentru manualele şcolare, iar acum ne aflăm într-o situaţie foarte delicată, întrucât orice zi în care elevii nu au materialele necesare învăţării, reprezintă o zi de şcoală irosită. Elevii de clasa a 8-a au nevoie de manuale şcolare şi de siguranţă în ceea ce priveşte organizarea evaluării naţionale!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Totodată, în comunicatul citat se precizează că manualele publicate de Minister în format digital nu reprezintă o soluție și nu contribuie la garantarea accesului la educație pentru toți elevii, în condițiile în care peste 900.000 dintre aceștia nu sunt conectați la internet.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, în format digital, câteva dintre manualele pentru elevii de clasa a VIII-a, însă această măsură nu contribuie, de facto, cu aproape nimic la garantarea accesului la educaţie pentru toţi elevii, ţinând cont de faptul că, la momentul de faţă, peste 900 de mii de elevi din România nu au acces la internet. Din aceste motive, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării urgentarea livrării manualelor către unităţile de învăţământ. În caz contrar, elevii din anul terminal al ciclului gimnazial vor avea parte de o învăţare lacunară, care va afecta în mod direct procesul de deprindere a competenţelor-cheie prevăzute în profilul absolventului şi rezultatele examenului de Evaluare Naţională”, mai precizează reprezentanții elevilor.

Situația actualizată a scenariilor de funcționare a unităților de învățământ

Între timp, Ministerul Educației a publicat, vineri, situația actualizată a scenariilor de funcționare a unităților de învățămânnt preuniversitar din România, în contexul pandemiei de coronavirus

Astfel, 12.953de unități de învățământ corespund, în acest moment, Scenariului 1 care presupune participarea zilnică, fizic, la cursuri a tuturor preșcolarilor și elevilor.4.391de unități de învățământ sunt încadrate în Scenariul 2, în care participă zilnic la ore, fizic, toși preșcolarii și elevii din învățământul primar, precum și cei din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și revin parțial (prin rotație de una-două săptămâni) elevii din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Alte 312de unități de învățământ își desfășoară activitatea conform Scenariului 3, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Asta în condițiile în care, potrivit informării de joi, 300 de unități erau încadrate în acest scenariu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`