Comisia Europeană a anunțat că vineri a intrat în vigoare un al doilea contract cu o companie farmaceutică producătoare de vaccin anticoronavirus, Sanofi-GSK, potrivit unui comunicat de presă al europa.eu.
Vineri, 18 septembrie, a intrat în vigoare un al doilea contract cu o companie farmaceutică, în urma semnării sale oficiale de către Sanofi-GSK și ComisiaEuropeană.
Potrivit reprezentanților de la Bruxelles, contractul va permite tuturor statelor membre ale UE să achiziționeze până la 300 de milioane de doze din vaccinul produs de Sanofi-GSK.
„Prin contractul încheiat astăzi cu Sanofi-GSK, Comisia Europeană își arată încă o dată angajamentulde a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace și accesibile, nu numai pentru cetățenii săi, ci și pentru persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. În curând vor fi încheiate acorduri cu alte companii și se va elabora un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza mai multor tipuri de tehnologii, ceea ce ne va spori șansele de a găsi un remediu eficient împotriva virusului.”, a declarat președinta von der Leyen.
De asemena, în contract este prevăzut faptul că statele membre pot dona doze rezervate țărilor cu venituri mici și medii.
‘Sanofi și GSK se vor strădui, de asemenea, să furnizeze în timp util o parte importantă a ofertei lor de vaccinuri printr-o colaborare cu mecanismul privind accesul global la vaccinuri împotriva COVID-19 (COVAX) – pilonul privind vaccinurile din cadrul acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 pentru țările cu venituri mici și medii’, transmite Comisia.
Comisia a semnat deja un contract cuAstraZenecași continuă să discute acorduri similare cu alți producători de vaccinuri, precum Johnson &Johnson,CureVac,ModernașiBioNTech, cu care a încheiat discuții exploratorii.
„În condițiile în care un număr de țări din Europa se confruntă cu focare noi după perioada de vară, un vaccin sigur și eficace este mai important decât oricând pentru a depăși această pandemie și efectele sale devastatoare asupra economiilor și societăților noastre. Acest al doilea acord reprezintă încă o etapă importantă în cadrul Strategiei UE privind vaccinarea. Astăzi ne extindem posibilitățile pentru a ne asigura că cetățenii UE și cetățenii din întreaga lume își pot relua treptat viața de zi cu zi și pot începe să se simtă din nou în siguranță.”, spune StellaKyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Potrivit Comisiei, Sanofi și GSK elaborează un vaccin recombinant împotriva COVID-19, folosind tehnologii inovatoare de la ambele companii.
„Sanofi va contribui cu antigenul proteinei S a COVID-19, care se bazează pe tehnologia ADN-ului recombinant. GSK va contribui cu tehnologia sa adjuvantă, deosebit de importantă într-o situație de pandemie, deoarece poate reduce cantitatea de proteine necesară per doză, permițând producerea mai multor doze de vaccin și contribuind, prin urmare, la protejarea unui număr mai mare de persoane. Combinația dintre un antigen proteic și un adjuvant este bine documentată și utilizată într-o serie de vaccinuri disponibile în prezent pentru îmbunătățirea răspunsului imunitar. Aceasta poate, de asemenea, să îmbunătățească probabilitatea de a elabora un vaccin eficace care poate fi fabricat la scară largă”, explică reprezentanții C.E.
Companiile au demarat un studiu de fază 1/2 în septembrie, care va fi urmat de un studiu de fază 3 până la sfârșitul anului 2020. Dacă aceste etape se desfășoară cu succes și sub rezerva unor considerente de reglementare, companiile urmăresc să pună vaccinul la dispoziția publicului până în a doua jumătate a anului 2021.