PNL Iași a acuzat USR-PLUS că a pus pe listele de candidați la alegerile din județ aproape 60 de traseiști, politicieni care au trecut de-a lungul timpului pe la mai multe partide. Asta deși alianța reproșează liberalilor că au primit în rândurile lor mai mulți social-democrați.
„Alianţa USR-PLUS, care a făcut un titlu de glorie din condamnarea traseismului, are zeci de candidaţi care au făcut parte din alte partide în judeţul Iaşi, ba chiar unii schimbând şi câte 3-4 formaţiuni. Aproape 60 de traseişti USR sunt împrăştiaţi în comune şi oraşe, iar în aproape jumătate din localităţi, USR nu are candidaţi. Este o dovadă că, deşi cei de la USR-Plus, clamau că vor avea candidaţi în toate localităţile, lipsa acestora mai ales în comune cu primar PSD, demonstrează o lipsă de combativitate la adresa PSD. PNL solicită ruperea acestei înţelegeri!
Şi nu vorbim doar despre partidele care au făcut parte din opoziţia anti-PSD în Parlament, aşa cum sunt PNL şi PMP, ci şi de oameni proveniţi chiar din PSD, UNPR – partidul lui Gabriel Oprea, Alianţa pentru România, PDL şi chiar populistul, comicul şi pe alocuri extremistul Partidul Poporului – Dan Diaconescu”, a transmis PNL Iași.
Liberalii acuză că USR-PLUS că are la Iași aproape 60 de candidaţi traseişti proveniţi de la PSD, PC, UNPR, PMP, PP-DD, ALDE, PNL.
„Sunt nu mai puţin de 56 de localităţi din judeţul Iaşi în care USR-PLUS are candidaţi proveniţi din alte partide, unii dintre ei aflaţi la al treia sau a patra aventură politică. Paradoxal, USR-PLUS, care spune că principalul său adversar este PSD, deşi la Iaşi a atacat mai degrabă PNL, nu are candidaţi în jumătate din comunele din judeţ, aproape toate conduse de PSD. Iar acolo unde are, mulţi dintre ei provenind chiar din PSD sau din partide aflate în sfera PSD / aliate cu PSD, precum UNPR şi PP-DD. Acest lucru avantajează în mod clar PSD-ul însuşi.
PNL solicită alianţei USR-Plus să denunţe public înţelegerea cu PSD privind refuzul de a impune candidaţi în 40 de comune cu primari PSD”, a mai transmis PNL Iași.
Organizația a ținut să amintească inclusiv faptul că Marius Bodea, candidatul USR-PLUS la Consiliul Judeţean Iaşi, a fost până în primăvară în PNL, de unde a plecat pentru că nu a fost pus candidat la Primăria Municipiului Iaşi.