Un învățător din județul Suceava, în greva foamei pentru că nu i s-a dat voie să-și țină cursurile online. Dascălul se teme pentru viața lui

Un învățător din județul Suceava, în greva foamei pentru că nu i s-a dat voie să-și țină cursurile online. Dascălul se teme pentru viața lui
Foto: Monitorul de Suceava

Un învățător din județul Suceava a intrat în greava foamei, pentru că nu i s-a dat voie să își țină cursurile online.Sorin Foca, în vârstă de 55 de ani, de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Frătăuții Noi, se teme pentru sănătatea sa, pentru că suferă de mai multe afecțiuni medicale, printre care diabet și hipertensiune arterială.

”Sincer să fiu, la comorbiditățile pe care le am și la igiena destul de precară din școală, îmi este teamă atât pentru mine, cât și pentru copii. Am vorbit cu părinții acestora și cei mai mulți au fost de acord să ținem cursurile online, chiar dacă nu avem mijloacele necesare pentru așa ceva. Cum s-a putut din martie până în iunie cred că se poate și acum”, a declarat Sorin Foca pentru Monitorul de Suceava.

Dascălul, care predă de 35 de ani, recunoaște că nici în școală nu sunt condiții optime pentru situația actuală. „Am depus cerere pentru a putea preda online încă de luni, dar mi s-a spus că nu se poate. Eu am hârtie de la medicul diabetolog, prin care se confirmă că sunt în categoria de risc ridicată în cazul infectării cu Covid, așa încât nu înțeleg acest refuz. Primele trei zile am fost la școală, dar de acum sunt decis să nu mai predau în sala de clasă. Iar în greva foamei voi sta atât cât îmi permite starea de sănătate”, a precizat Sorin Foca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`