Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la alegerile locale din 27 septembrie, lupta politică s-a mutat în studioul B1 TV, unde Costel Alexe de la PNL și Lucian Romașcanu de la PSDau fost protagoniștii unuischimb intens de replici. Totul a început când senatorul social-democrat a fost întrebat de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, de ce Marcel Ciolacu l-a introdus pe președintele Klaus Iohannis în campanie printr-o referire la cazul înregistrării cu Nicușor Dan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Pentru că prietenul Câinelui – știți că, câteodată, câinele e prietenul omului, aici avem invers situația – ar face lucruri pentru care, pe de o parte, alții au intrat în pușcărie și pe de altă parte am fost criticați de la cea mai înaltă tribună a statului pentru toate făcutele și nefăcutele. Ei, în momentul acesta văd că domnul Alexe ne explică că trebuie să aibă autorizație de la Ape și de la nu știu ce, când domnul Câine, respectivul cum îl cheamă, că n-am reținut numele, a construit ditamai vila de 300 de metri pătrați pe o autorizație eliberată cu cântec, dar care, cum să spun, era invalidată chiar de lege, care spune că nu se poate da autorizație pe domeniul public decât provizorie, deci este evident că domnul Iohannis ar fi trebuit să ia poziție chiar dacă în discuție sunt protejații dumnealui”, a declarat Lucian Romașcanu.
Senatorul PSD a comentat și conferința de presă susținută miercuri de șeful statului.
„Acum, un lucru foarte sincer, domnul Iohannis iese în conferință de presă și, democratic vorbind, poate că ar fi mai bine să se rețină, pentru că nu face decât să fie agent electoral pentru Partidul Național Liberal, nu răspunde tranșant la nicio întrebare, nici despre traseiști – dar astăzi am văzut că traseiștii l-au încurcat în Comisia de buget-finanțe, dar în rest îl ajută să își pună Guvernul și să rămână cu Guvernul netrecut sau să ajute la lipsa de cvorum din Parlament – dar când vine vorba de ce se întâmplă cu adevărat grav, pentru că nu există guvernare să n-aibă și lucruri rele. Din perspectiva noastă, guvernarea PNL are foarte multe lucruri rele, nu le-am auzit niciodată de la președinte, iar această chestiune a domnului Nicușor Dan, care face lobby cu o nonșalanță înspăimântătoare pentru un domn care a încălcat legea evident, asta trebuia să aibă o replică din partea președintelui. Președintele tace, președintele face campanie electorală pentru Partidul Național Liberal. Poate că nu e cazul să continue pe linia asta, pentru că în primul rând Constituția ia dat un alt rol în societate, iar Partidul Național Liberal se descurcă destul de bine și singur, mai ales că ne-a luat vreo o sută și ceva de primari, ne-a luat vreo… 20% din grupul lor parlamentar este din traseiști, deci se descurcă și singuri fără sprijinul președintelui”, a adăugat Lucian Romașcanu.
În replică, Costel Alexe a declarat că președintele Klaus Iohannis nu este în campanie nici pentru PNL, cum nu ar putea fi sub nicio formă pentru PSD.
„Eu aș vrea, totuși, să îi răspund domnului Romașcanu, spunându-i că nu cred că există în istoria postdecembristă a României un președinte care să fi respectat Constituția mai în adevăratul sens al legiuitorului decât Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis nu este în campanie nici pentru Partidul Național Liberal, cum nu ar putea fi sub nicio formă pentru Partidul Social Democrat. Domnul Romașcanu, cel care din nefericire a și cauzat multe probleme macro-economice și sociale României. Astăzi, discutăm de un caz punctual în care nu îi văd nici rostul, nici sensul ca Președintele României să se pronunțe, plus că, așa cum ați spus și dumneavoastră, Partidul Național Liberal cu a sa guvernare se descurcă suficient de bine, pentru că acest lucru este validat și de către populația României, care astăzi creditează partidul în aceste alegeri locale cu cel puțin 40% și, evident, speranța românilor este ca după 6 decembrie, după alegerile parlamentare, tot Partidul Național Liberal să continue această guvernare, pentru că este în folosul cetățenilor și evident vizează bunăstarea lor. S-au convins în ultimii patru ani de zile cu realizările mărețe ale Partidului Social Democrat”, a subliniat Costel Alexe, ministrul Mediului și candidatul PNL la Consiliul Județean Iași.