CORONAVIRUS | Ludovic Orban: Nu cred că noi restricţii trebuie impuse

CORONAVIRUS | Ludovic Orban: Nu cred că noi restricţii trebuie impuse
Foto: gov.ro

Premierul României Ludovic Orban a declarat, miercuri, că nu crede că trebuie impuse noi restricţii şi că, dacă vrem să reluăm o viaţă normală, atunci va trebui să suportăm “mici chestii”, precum masca, dezinfectarea şi spălarea mâinilor mai des.

Ludovic Orban: Nu cred că noi restricţii trebuie impuse, dimpotrivă, trebuie o permanentă acţiune de dialog

Șeful Executivului, a afirmat, la conferinţa “Împreună protejăm România”, că, până se va găsi un vaccin, oamenii trebuie să înveţe să se protejeze de acest virus.

„Eu cred că până se va descoperi un vaccin şi un tratament singura reacţie normală a oamenilor este să înveţe cum să se protejeze de virus. Cu cât mai mulţi oameni sunt corecţi şi se protejează de virus cu atât viaţa va fi mai normală şi cu atât economia va fi mai puţin afectată. Nu cred că noi restricţii trebuie impuse, dimpotrivă, trebuie o permanentă acţiune de dialog, de informare, de educare astfel încât oamenii să înţeleagă că ei sunt cei care trebuie să se protejeze şi mai ales să îi protejeze şi pe cei din jur”, a spus primul ministru.

Totodată, acesta a mai menționat că, pentru a avea o viaţă normală, oamenii trebuie să se obişnuiască să respecte măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus.

”M-aş bucura să se găsească cât mai curând un vaccin, dar până se va găsi un vaccin aplicabil, dacă vrem să reluăm o viaţă normală va trebui să suportăm mici chestii, cum e masca sau alte lucruri, să ne dezinfectăm, să ne spălăm pe mâini mai des, să renunţăm la gesturile de prietenie şi de afecţiune pe care le facem faţă de cei apropiaţi, lucruri relativ simple. Spuneam şi cu masca, omul nu s-a născut cu cravata la gât, de exemplu, cu toate astea ne-am obişnuit cu cravata la gât, omul nu s-a născut încălţat. Mă uit uneori şi acum pe gazon la pantofi cu cui şi cu toate astea omul s-a obişnuit cu astfel de lucruri şi cred că adaptabilitatea noastră este cea care trebuie să genereze resortul de evoluţie şi de mişcare într-o direcţie care mi se pare firească şi normală”, a precizat Ludovic Orban.

Record de noi infectări cu coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în raportul zilnic, că, în ultimele 24 de ore, încă 1.713 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus, un record de la izbucnirea crizei sanitare, fapt ce duce numărul total al infectărilor la 107.011.

De asemenea, tot în ultima zi, au decedat 49 pacienți COVID-19, prin urmare numărul total al victimelor a ajuns la 4.285. Autoritățile mai transmit că încă 714 de români au fost reconfirmați cu SARS-CoV-2 în urma retestărilor. 6.854 de români sunt acum internați în spitale cu COVID-19, dintre aceștia 471 fiind la secțiile de Terapie Intensivă.

De la debutul epidemiei, 2.136.544 de teste au fost prelucrate, din care 25.991 în ultima zi.

Cele mai multe contaminări au fost înregistrate până acum în București, depășindu-se pragul de 14.000 de cazuri, Suceava, Argeș, Brașov și Prahova.

În ultimele 24 de ore, cele mai multe contaminări s-au înregistrat în București (211), Vâlcea (83), Suceava (91), Prahova (84) și Cluj (99).

Ludovic Orban: Avem aproape 1.100 de paturi de ATI pentru pacienții cu coronavirus

Miercuri, Ludovic Orban a anunțat că, în acest moment, România are o capacitate a aproximativ 1.100 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților infectați cu noul coronavirus și aflați în stare gravă.

”Am crescut constant capacitatea de tratare în secțiile de terapie intesivă, astăzi având o capacitate de tratare pentru pacienții COVID de aproximativ 1.100 de pacienți, capacitate care nu a fost niciodată atinsă, ba chiar, maximul atins a fost jumătate din capacitatea de tratare”, a spus prim-ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`